Curtea de Apel Ploiești a respins o solicitare privind contopirea pedepselor în cazul lui Hayssam



Curtea de Apel Ploiești a respins solicitarea formulată de Comisia de evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv contopirea pedepselor în cazul deținutului Omar Hayssam, decizia putând fi contestată, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Curtea de Apel Ploiești, magistrații au judecat, la sfârșitul săptămânii trecute, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul lui Omar Hayssam.Conform reprezentanților instanței ploieștene, comisia din cadrul Penitenciarului Mărgineni, unde este încarcerat Omar Hayssam, a depus la Curtea de Apel Ploiești o sesizare prin care propunea contopirea pedepselor în cazul acestui deținut.Soluția pronunțată, vineri, de Curtea de Apel Ploiești poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare, iar până la ora transmiterii acestei știri nu a fost depusă contestație în acest sens.



Recomandări