Curtea Constituțională va lua în discuție în 25 septembrie sesizarea în cazul Legii privind câinii fără stăpân, care prevede eutanasierea în termen de 14 zile a câinilor comunitari care nu sunt revendicați sau adoptați.
Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepția UDMR, au atacat la Curtea Constituțională proiectul de lege care prevede eutanasierea în termen de 14 zile a câinilor comunitari care nu sunt revendicați sau adoptați, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, fostul senator Marius Marinescu, susținător al protecției animalelor.
Printre semnatarii documentului prin care este invocată neconstituționalitatea propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de urgență 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân se numără, conform sursei citate, parlamentarii Călin Popescu Tăriceanu, Haralambie Vochițoiu, Dumitru Pelican, Cristiana Anghel și Ioan Ghișe.
Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptați sau revendicați în 14 zile lucrătoare de când ajung în adăposturi a trecut, săptămâna trecută, de votul final al Camerei Deputaților, forul decizional în privința acestui proiect.