Curtea Constituțională a respins, miercuri, toate cele 12 contestații în care se solicita anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, fiind reclamat modul în care s-a desfășurat scrutinul la secțiile de votare din străinătate, informează Mediafax. Cele 12 sesizări au fost înregistrate la Curtea Constituțională începând de luni, după încheierea primului tur al alegerilor prezidențiale.Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre cei care au cerut CC să anuleze rezultatele primului tur de scrutin sunt Gheorghe Funar, care a candidat ca independent la alegerile din 2 noiembrie, Diana Fanea, Dragoș Nicolae Șaramet și Irina Drăgan. Aceștia au reclamat modul în care s-a desfășurat scrutinul la secțiile de votare din străinătate, neregulile, dar și scandalurile care au însoțit alegerile prezidențiale.Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, marți, că legea spune că pot face astfel de contestații numai cei care au candidat în alegeri sau partidele care au propus candidați, însă vor fi analizate toate sesizările care au ajuns la CC, majoritatea fiind „transmise pe net”.





