20 de eleve de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava au beneficiat de cursuri gratuite în tehnica îngrijirii și coafării părului, a manichiurii, pedichiurii, formându-și totodată deprinderi de autoîngrijire și igienă personală, dar și deprinderi de muncă, abilități de relaționare interpersonală. Aceste cursuri au fost posibile pe baza unui proiect educațional “Și eu pot să fiu util“, desfășurat la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava.
Ideea inițierii proiectului educațional “Și eu pot să fiu util“ a derivat din necesitatea integrării sociale a copiilor cu cerințe educative speciale. După cum ne-au spus organizatorii, scopul proiectului este dezvoltarea personalității acestor copii prin diverse activități de terapie ocupațională, ajutându-i să-și îmbunătățească astfel abilitățile psihomotrice, cognitive, relaționale. Activitățile cu un puternic impact asupra elevilor au fost cele cu tematica “Estetica și igiena corpului“, desfășurate în colaborare cu partenerul Elena Ignea, hairstylist la salonul “Ramely“ din Suceava.
„Proiectul a avut un mare succes în rândul copiilor noștri”
La sfârșitul lunii trecute a avut loc activitatea finală din cadrul proiectului, desfășurată în cabinetul de activități extracurriculare de la CSEI Suceava. Elevele cursante și-au demonstrat abilitățile dobândite în timpul anului, executând diverse coafuri, manichiuri. De asemenea, ele au completat fișe cu cu gânduri, impresii trăite pe parcursul activităților.
La sfârșitul întâlnirii, coordonatorii proiectului, prof. Camelia Darie, directoarea Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava, directoarea adj. Cristina Clim, prof. Gabriela Neofet, prof. Florinela Cuconu le-au oferit diplome, iar Elena Ignea a propus desfășurarea unui stagiu de practică la Salonul “Ramely“ din Suceava.
Ca o recompensă pentru implicarea și seriozitatea dovedite pe parcursul proiectului, proprietarii restaurantului “Antique“ din Rădăuți au oferit elevilor o masă festivă. Directoarea Camelia Darie consideră că „proiectul a avut un mare succes în rândul copiilor noștri, așa cum ne-am dorit de altfel. Elevelor implicate li s-a oferit oportunitatea de a-și valoriza cunoștințele, abilitățile dobândite, contribuind în acest mod la propria lor formare. Activitățile de terapie ocupațională, în genere, presupun o înlănțuire de acțiuni care duc la dezvoltarea capacității individuale de adaptare și integrare socială”.