Cursuri de stat la coadă



Chinezii au învățat în sfârșit cum să stea civilizat la coadă.
Un funcționar din cazul Biroului de „civilizare” din Beijing a anunțat vineri că autoritățile chineze au înregistrat progrese evidente în cadrul campaniei olimpice pentru „statul voluntar la coadă”.
De la începerea campaniei în urmă cu un an, în fiecare zi de 11 a lunii, locuitorii din orașul care va găzdui Jocurile Olimpice învață de zor cum să stea civilizat în stația de autobuz sau la ghișee, sau cum să se comporte la intrarea în metrou sau atunci când stau la coadă în magazin.
Până acum, chinezii erau obișnuiți să își facă loc în față folosindu-se pur și simplu de coate. Data de 11 nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că autoritățile le cer localnicilor să stea la coadă „unul câte unul”.
Sloganul campaniei este „Este civilizat să stai la coadă. Este o mândrie să fii politicos”.
Pentru că această campanie s-a bucurat de succes, autoritățile intenționează acum să dedice o zi pe lună „cedării locului”. Astfel, pe data de 22 a fiecărei luni, chinezii vor învăța cum să cedeze locul persoanelor vârstnice, femeilor gravide sau persoanelor cu handicap.