Proiect

Cursuri de formare a tinerilor în educația non-formală



Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret (ANST) organizează un proiect de educație non-formală în domeniul tineretului, care va avea loc în cadrul unei Școli de vară, în perioada 17 august – 7 septembrie. Proiectul se adresează tinerilor între 14 și 35 de ani, care au dorința de a-și dezvolta abilități și competențe în diverse domenii, în special celor care au posibilități reduse de a accesa resurse educaționale, precum tinerii din mediul rural, șomerilor, celor din centre de plasament sau postinstituționalizați.
Oportunitate pentru tinerii suceveni
„Considerăm că acest proiect este o oportunitate pentru tinerii suceveni, mai ales pentru faptul că modulele la care se pot înscrie sunt diverse ca tematică, voluntariat și asociativitate, antreprenoriat – Prima ta afacere, dialog intercultural și Generația următoare și problemele de tineret. De asemenea, trebuie menționat faptul că masa și cazarea sunt asigurate de către ANST și doar transportul de către participanți. Tinerilor interesați le putem oferi informații despre înscriere, documentele necesare, modulele pe care le presupune proiectul la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Suceava, din spatele stadionului Areni”, a precizat directorul DJST Suceava, Cezar Moscaliuc.
Trebuie menționat că în cadrul proiectului Construcția instituției „Lucrătorul de tineret” pentru integrarea tinerilor în societate, Schultz Consulting va scoate la concurs 80 de posturi de formatori, proiectul fiind cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Proiectul este implementat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret în parteneriat cu organizația neguvernamentalăConvenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret și Schultz Consulting SRL, o companie de training și consultanță în management de proiect, pe o perioadă de 29 de luni, începând cu 1 noiembrie 2009, în opt regiuni din România.
Două faze de selecție pentru formatori
Pentru a deveni formator în cadrul Grupului de formatori pentru ocupația de lucrător de tineret, cei interesați vor trebui să parcurgă două faze de selecție.
În prima fază se va analiza dosarul personal, care va cuprinde următoarele documente: fișa de înscriere a aplicantului, curriculum vitae model Europass, un eseu în care aplicanții să răspundă la întrebările adresate și o copie după certificatul de formator recunoscut CNFPA.
În cea de-a doua fază, în urma procesului de evaluare din faza întâi, formatorii selectați vor susține o sesiune demonstrativă de formare de 20 minute în fața unei comisii, pentru Regiunea Nord-Est urmând a fi selectați opt formatori.