De la începutul acestui an, 741 de șomeri au beneficiat de servicii de calificare gratuite, în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava.
În prezent, 574 de cursanți participă la cursurile de calificare organizate atât la Suceava, cât și la agențiile locale și punctele de lucru din județ. 126 de șomeri se califică în Rădăuți, în meseriile de bucătar, confecționer articole pielărie și înlocuitori, confecționer tâmplărie aluminiu și PVC, instalator.
Alți 43 de șomeri au ales să urmeze cursuri de calificare în meseriile de bucătar și ospătar, în Gura Humorului. 320 de șomeri se califică la Suceava în meseriile de bucătar, dulgher, fierar betonist, frizer, instalator, mecanic auto, operator calculator, ospătar și zidar. Din ianuarie și până acum, 129 de șomeri s-au înscris la cursul de bucătar. 63 dintre aceștia au absolvit deja acest curs, de aproape cinci luni și jumătate. 28 dintre absolvenții acestui curs au reușit să se angajeze în meseria de bucătar.
36 de cursuri, în 16 meserii
Pentru instruirea teoretică și practică a cursanților, după cum a explicat directorul AJOFM Suceava, Ioan Cristian Șologon, agenția a încheiat contracte civile de prestări servicii cu lectori, parteneriate cu societățile comerciale de profil și a închiriat spații necesare dobândirii abilităților specifice locurilor de muncă la care vor profesa meseriile.
De la începutul anului și până în prezent s-au derulat și se află în desfășurare 39 de cursuri în 16 meserii, AJOFM devenind un adevărat „incubator de joburi”. Cei mai mulți șomeri au ales să se califice în meserii ca bucătar, coafor, operator calculator, instalator.





