Moneda națională s-a depreciat în deschiderea primei ședințe a săptămânii, în ton cu pierderile raportate de bursele și valutele din regiune, iar cursul de schimb a urcat spre 3,7 lei/euro, pe fondul unor volume medii de tranzacționare. La deschiderea ședinței, euro a fost cotat în jur de 3,65 lei, aproape de nivelul de la închiderea de vineri, de 3,6480 – 3,6540 lei/euro.
„Prăbușirea burselor din întreaga lume a condus și la deprecierea leului. Marile fonduri de investiții ies de pe piețele emergente și cumpăra valută”, a declarat dealerul unei bănci.
După prima oră de tranzacționare cotațiile au atins un maxim de 3,7 lei/euro, iar la ora 10:20, ratele se situau la 3,6850-3,6900 lei/euro.
Doarul înregistrează cea mai accentuată apreciere, jucătorii fiind alarmați de informațiile care confirmă că economia Europei a intrat în recesiune, potrivit dealerilor. La ora menționată, un dolar era tranzacționat la 2,96-2,97 lei.
BNR a afișat vineri o rată de referință de 3,6875 lei/euro, cu 7,35 bani mai sus față de cea din ziua precedentă. Pentru moneda americană cursul de referință a urcat cu 12,75 bani, la 2,9392 lei/dolar.
Pe piața monetară dobânzile la depozitele cu scadența la o zi se situau la 15-30%.