Leul a continuat, ieri, să se aprecieze, spre deosebire de valutele din regiune, care au inversat tendința înregistrată de dimineață, iar Banca Națională a României (BNR) a anunțat o rată de referință de 3,7353 lei/euro, în scădere cu 3,99 bani față de nivelul de joi, de 3,7752 lei/euro.
În jurul orei 12:15, cotațiile au coborât la un minim de 3,71 lei/euro, pe fondul vânzărilor de euro efectuate de jucătorii locali.
„Leul se apreciază ca urmare a cererii ridicate existente pe piață. Aprecierea leului este contrară tendinței de depreciere a valutelor din regiune”, a spus un dealer.
Primele transferuri de ieri s-au realizat în jurul nivelului de 3,7740 lei/euro, mai jos decât cotațiile de la închiderea pieței interbancare de joi, de 3,7950 – 3,8040.
Ulterior, leul a continuat să se aprecieze, iar rata de schimb a coborât la un minim de 3,75 lei/euro, dar după ora 10:00 cotațiile au crescut până la 3,7655 lei/euro.
În jurul orei 12:00 un euro era tranzacționat pentru 3,7425 lei, apoi cotațiile au scăzut la minimul de 3,71, iar în jurul orei 13:00 au revenit la 3,74 – 3,7450 lei/euro, sub influența evoluției negative a valutelor țărilor vecine și a cererii de euro din partea companiilor.
Banca Națională a României a publicat, joi, o rată de referință de 3,7752 lei/euro, în scădere cu 1,17 bani comparativ cu nivelul de miercuri.
Băncile au afișat ieri dimineață dobânzi cuprinse între 10% și 46,13% pentru depozitele cu scadența la o zi și de 16,88-46,25% pentru cele la o săptămână, însă pe piața interbancară s-au realizat transferuri chiar și la rate de 70-80%, pe fondul cererii foarte ridicate din partea străinilor.
Principalii indici ai bursei de la New York au crescut puternic joi, cu până la 5,5%, datorită investitorilor care au cumpărat masiv acțiuni devalorizate în urma ședinței anterioare, când Wall Street a căzut cu peste 11%, cel mai accentuat declin de la prăbușirea globală a piețelor, din 1987.