Cursul dolarului la Corlata (o confirmare după 30 de ani)

Dinaintea mea, bolnava, trecută binișor de tinerețe, se îmbracă încet, cu mișcări stăpânite, oarecum stângace. Din când în când privește pe geam, cu aer absent, de om aflat singur în încăpere… Are o grămadă de haine subțiri, nepotrivite cu vremea, pe care le-a luat una peste alta, să țină cald. Nu pare să aibă vreo considerație pentru estetica siluetei și nu cred să-și fi făcut vreodată probleme din această cauză. Mâinile, de altfel, mi-o arată din plin: mâini mari, spălate bine, cu unghii tăiate scurt până în carne, dar aspre, păstrând în crăpăturile pielii pământul din „țar’nă”, acel pământ pe care coada sapei ori coarnele plugului îl încrustează ireversibil în bătături. Sunt mâini cu atingere caldă și uscată. Poți lua îmbucătura din ele fără greață. Mâini muncite. Le-am văzut de atâtea ori…
– Mătușă… Uite, eu vă scriu limpede ce luați, cum luați, când luați… Vă scriu clar, cu litere de tipar, … ca să nu vă-ncurce. Dimineața, la prânz și seara… Cu tiparul, cu litere mari… Uitați…
Și-i explic cu răbdare savantul conținut al receptei, mai mult desenat pe o coală, ca pentru ea.
Îmi mulțumește și caută ceva într-o sacoșă de plastic de pe care râd colorat Olivia Newton John și John Travolta. Iarăși, îmi spun, va scoate de acolo nelipsitele ouă, nelipsita smântână. Iarăși…
Mă înșel însă. Pare-se că vrea să-mi dea bani. Ține între degete un portofel vechi, mare, cu fermoare multe, cusut trainic cu sfoară, pe ici, pe colo. Trage un fermoar și caută… Se văd câteva bancnote mototolite. Le frunzărește, le îndeasă la loc, bombănind:
– Unde l-oi fi pus?… O fi dincoace…
Caută într-alt buzunar. Calmă: alți bani mototoliți.
– Nu-i! Da’ nu se poate, că aici o fost!
Alt fermoar. De data asta hârtii, chitanțe,… o iconiță.
– Nu-i nici aici, da’ undeva trebuie să fie… Că-l am de mult. Îl am de când am fost la băi și-l tot țin. Mi l-o dat o doamnă. O zis ca să văd și eu cum îs ăștia, că eu n-am avut niciodată. Și m-am gândit să vi-l dau dumneavoastră, că eu n-am ce face cu el.
A mai rămas un buzunar cu capse. „Clic” și fața i se luminează:
– Uite-l! Știam eu că nu l-am prăpădit. Luați-l!
Ține între degete o bancnotă de un dolar. Nouă, strălucitoare. Plutește bancnota maiestuos spre tăblia mesei, pe care femeia o așază cu o mândrie calmă, suverană. Citesc în ochii ei: „Vezi, doctore? Nu te-ai ostenit degeaba!…”
Cum sunt la curent cu relația leu-dolar, nu fără oarecare ironie, replic:
– Păi mătușă, știți că dolarul ăsta face bani mulți… Face aproape nouă mii și cinci sute de lei!
– Așa-i, dom’ doctor. Știu. Eu l-am socotit la zece mii, da’ cu timpu’ mai crește el!
Că mătușica nu se înșela, aveau să mi-o arate din plin anii care au urmat. Iar pentru cei care doresc o consultație financiară pentru viitor, am o adresă: satul Corlata. Parcă… Dar nu sunt sigur și nici nu e important. Numele?… Nu-l mai știu, dar nici el nu are însemnătate. Pe mătușa-analist economic o identifici ușor după mâini: mâini mari, aspre, păstrând în crăpăturile pielii pământul din „țar’nă”, acel pământ pe care sapa ori coarnele plugului îl încrustează ireversibil în bătături.