Leul a continuat să se deprecize în raport cu euro și cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a urcat la 3,6059 lei/euro, nivelul maxim din ultimele două luni, paritatea fiind cu 5,04 bani mai mare față de cea anunțată joi, de 3,5555 lei/euro.
O rată mai mare decât cea de vineri a fost afișată de (BNR) la data de 7 iulie, când euro a fost cotat 3,6066 lei.
Primele tranzacții din piață au fost realizate la 3,5900 – 3,5930 lei/euro, paritatea fiind cu peste 2,5 bani mai mare față de nivelul de la finele zilei anterioare, când euro a fost cotat la 3,5650 lei.
După ce a coborât, pentru scurt timp, la 3,5880 lei/euro, cursul a crescut continuu și cu puțin înainte de jumătatea ședinței a urcat la 3,6100 – 3,6110 lei/euro, maximul zilei.
„Piața este lichidă, cu volume peste media unei ședințe normale, iar deprecierea valutelor din regiune și, implicit, a leului este cauzată de întărirea dolarului față de euro și de scăderea burselor străine”, a afirmat un dealer.
Deprecierea leului nu a fost încetinită de dobânzile mari practicate de băncile comerciale, care oferă dobânzi de 13,38% – 14,01% pentru sumele atrase la o zi și de 13,38% și 14,00% la depozitele cu scadența la o săptămână.