Banca Națională a României (BNR) a publicat, ieri, o rată de referință de 3,7028 lei pentru moneda europeană, atingând maximul ultimilor șase luni, ca urmare a cumpărărilor de valută ale investitorilor străini.
Cea mai recentă dată când BNR a cotat moneda europeană la un nivel mai sus a fost la 4 aprilie 2008, rata de referință plasându-se la 3,7145 lei/euro. Comparativ cu nivelul de vineri, de 3,6828 lei/euro, referința afișată ieri a urcat cu doi bani.
Moneda națională s-a depreciat și în raport cu dolarul american, cursul de referință anunțat de BNR urcând cu 5,76 bani, la 2,5830 lei/dolar, față de 2,5254 unități la sfârșitul săptămânii trecute.
Primele operațiuni pe piața locală au fost operate la 3,6880-3,6920 lei/euro, în creștere față de nivelul de vineri, de 3,6855 – 3,6875 lei/euro.
Rata de schimb a continuat să crească, în ton cu declinul din regiune, iar la ora 10:30 un euro era tranzacționat pentru 3,6950-3,6970 lei.
„Se pare însă că pragul de 3,7 lei/euro nu a fost foarte rezistent și tot mai mulți străini vor continua să își deschidă poziții în sensul deprecierii leului. Dacă banca centrală nu va interveni pentru susținerea leului este posibil să asistăm la o creștere a cursului mult peste acest nivel. Pierderile valutelor emergente în raport cu euro sunt mai moderate față de cele înregistrate de leu”, a declarat dealerul unei bănci.
În jurul orei 13:10, tranzacțiile se realizau în jurul nivelului de 3,7 lei/euro.
Ratele la dobânzile de referință afișate, ieri, de băncile comerciale se situau la 11,16% pentru sumele atrase pe o zi și la 11,76-12,26% pentru depozitele la o săptămână.
Euro s-a depreciat ieri cu aproape 2% față de dolar, întrucât criza financiară internațională s-a extins în afara SUA.
Între timp, grupul spaniol Santander a încheiat un acord pentru preluarea depozitelor de retail și a rețelei de sucursale a Bradford & Bingley (B&B), pentru 400 milioane lire (504,9 milioane euro), iar guvernul Marii Britanii a naționalizat restul activelor deținute de banca britanică.
Informațiile au afectat evoluția euro și valutelor emergente față de dolar, ceea ce confirmă optimismului investitorilor că planul guvenului SUA de susținere a sistemului financiar va fi aprobat în curând.