Moneda națională și-a adâncit pierderile spre finele ședinței interbancare, iar cotațiile au depășit nivelul de 4,23 lei/euro, pe fondul cererii comerciale locale de euro, înregistrând astfel cel mai mare declin din regiune.
În jurul orei 16:30, tranzacțiile se perfectau la 4,2320 – 4,2345 lei/euro, nivel cu 1,65 bani peste închiderea din ziua anterioară, de 4,2155 – 4,2175 lei/euro.
„Leul se depreciază pe fondul cererii de euro , contrar evoluției din regiune. Pentru valutele țărilor vecine a fost o zi în care sentimentul pozitiv a dominat, pe fondul rezultatelor peste așteptări raportate de banca americană JPMorgan Chase și a unor date bune despre piața muncii din America”, a declarat dealerul unei bănci.
JPMorgan Chase a înregistrat, în trimestrul al doilea, un profit net de 2,72 miliarde de dolari, în urcare cu 36% față de perioada similară a anului trecut, depășind estimările analiștilor.
Primele tranzacții de ieri s-au realizat la un curs de 4,2150 – 4,2180 lei/euro, iar cotațiile au continuat să crească, iar în jurul orei 13:00 se situau la 4,2235 – 4,2260 lei/euro.
Leul a înregistrat o ședință foarte volatilă, cu un minim de 4,2150 – 4,2180 lei/euro și un maxim de 4,2350-4,2370 lei/euro.
„Spre finalul ședinței și-au mai pierdut din avans și monedele din regiune, însă au rămas destul de stabile, cu o ușoară tendință de depreciere, spre deosebire de leu, care a atins un maxim de 4,2350-4,2370 unități în raport cu euro. Cursul nu a mai atins acest nivel de circa trei săptămâni”, a completat dealerul.
Banca Națională a României (BNR) a afișat un curs de referință în creștere cu 1,17 bani, la 4,2254 lei/euro, ajungând, de asemenea, la un nivel maxim al ultimelor trei săptămâni. O rată superioară a fost afișată de către banca centrală la 24 iunie, când euro a fost cotat la 4,2285 lei/euro.
Pentru moneda americană, BNR a calculat un curs de 3,0004 lei/dolar, cu 0,4 bani peste nivelul de miercuri, de 2,9964 lei/dolar.
Băncile comerciale practică dobânzi de 7,67 – 8,17% pentru depozitele cu scadența la o zi, în scădere față de cele din ziua anterioară, de 8,37 – 8,87%, în timp ce ratele pentru plasamentele la o săptămână se situează la 8,09 – 8,59%, în coborâre față de nivelurile de miercuri, de 8,09 – 8,59%.