Vânzările de valută ale investitorilor străini au inversat, în partea a doua a ședinței de ieri, tendința de depreciere a leului, astfel că moneda națională a încheiat ziua la 3,6750 unități în raport cu euro, ușor peste nivelul din debut, iar valutele emergente s-au întărit față de euro.
„Inițiativele unor bănci centrale de a injecta dolari pe piețele financiare, pentru calmarea turbulențelor din sector, au determinat intrarea investitorilor pe piețele emergente. Toate valutele din regiune înregistrează creșteri cuprinse între 0,5% și 1% în raport cu euro, însă decizia jucătorilor locali de a-și marca profiturile a temperat întărirea leului”, a spus un dealer.
Dolarul a atins, ieri, minimul ultimelor trei săptămâni față de un coș de valute importante și s-a depreciat brusc față de euro, din cauza intensificării temerilor privind situația sectorului financiar și piețelor monetare.
La închiderea ședinței interbancare locale, euro era tranzacționat pentru 3,6740-3,6760 lei, în creștere cu 2 bani față de finele zilei anterioare, când cotațiile se situau la 3,6540-3,6570 lei/euro.
Primele transferuri din piața locală s-au realizat la 3,6680-3,6720 lei/euro, iar panica instalată printre jucătorii locali a determinat majorarea parității până la un maxim de 3,6870-3,6880 lei/euro, în prima oră de tranzacționare.
Până la jumătatea zilei, leul a continuat să se deprecieze în fața euro, rata de schimb atingând un maxim de 3,6950 lei/euro.
Interesul investitorilor, cu precădere al nerezidenților, pentru vânzarea de euro a determinat, în a doua parte a ședinței, diminuarea cotațiilor până la un minim de 3,6680 lei/euro. Ulterior, localii și-au limitat pierderile (stop loss), iar cotațiile au urcat ușor peste 3,67 lei/euro.
Banca Națională a României (BNR) a afișat o rata de referință de 3,6897 lei/euro, cu 5,09 bani peste cursul calculat miercuri, nivel maxim al ultimelor patru luni. Banca centrală a anunțat un curs de schimb superior celui de ieri la 9 mai, când rata a fost de 3,6952 lei/euro.
Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de referință de 2,5540 lei/dolar, în scădere față de nivelul de miercuri, de 2,5606 lei/dolar. Leul are așadar o ușoară tendință de apreciere în fața dolarului.