Timp de două zile, Hipodromul Rădăuți va fi gazda unui concurs spectaculos, de întreceri sportive între caii de rasă de la cele mai apreciate cluburi sportive și direcții silvice din țară, care au tradiție în creșterea și antrenamentul acestor nobile animale.
Festivitatea de deschidere a concursului, inclus în calendarul competițional al Federației Române Ecvestre, va începe astăzi, la ora 09,30, când va avea loc parada cailor participanți în competiție.
Astfel, prin fața spectatorilor vor defila 45 de cai de rasă, de la pur-sânge arab și lipițani, până la calul de sport românesc, care, pe lângă frumusețe, își vor dovedi calitățile în cursele pe care le vor susține.
Prima probă va fi o cursă de obstacole, dar cu cai și călăreți debutanți, care vor avea de trecut peste obstacole ridicate la o înălțime de 80-90cm.
Cursa de galop care va urma astăzi, de la ora 11.00, va fi de asemenea interesantă, aici având ocazia de a se face remarcați frumoșii cai pur-sânge arab crescuți la Herghelia Rădăuți, care și anul trecut au obținut rezultate foarte bune.
În total, în prima zi de concurs vor fi trei curse de obstacole și două de galop, care vor fi încheiate în jurul orei 19.00.
Duminică dimineața, concursul va fi reluat cu o cursă cu obstacole, de categoria C (la înălțimea de 1,20 metri), urmată de finala curselor de galop.
Programul competițional urmează să fie încheiat în jurul orei 14.00, cu festivitatea de premiere a câștigătorilor.
Premii de zeci de mii de lei
Conform șefului Compartimentului de Vânătoare și cai de rasă, Cristi Tomniuc, în concurs au fost înscriși 45 de cai, aduși de la Depozitul de Armăsari Dumbrava – Neamț, de la Herghelia Jegălia, de la Depozitul de Armăsari Tg. Mureș, de la Clubul Sportiv Felix Țopescu (fostul Club Dinamo), de la Iași, Cluj, Sibiu, precum și de la Suceava, care va participa cu concurenți atât la cursele de galop, cât și la cele de obstacole.
Miza acestor concursuri sportive vor fi nu doar trofeele care vor fi oferite câștigătorilor și punctajul, ce contează pentru participarea la alte concursuri și pentru a ridica valoarea cailor de rasă, ci și premiile substanțiale, de zeci de mii de lei, puse în joc de organizator, Direcția Silvică Suceava.





