O aeronavă Tarom care efectua cursa București-Viena a fost întoarsă, ieri, după 20 de minute de la decolare, pentru un control tehnic suplimentar la sistemul de presurizare, reprezentanții companiei precizând că pasagerii vor ajunge cu o întârziere de o oră și 20 de minute. „O aeronavă a companiei Tarom, cu numărul de zbor RO341, care efectua cursa Otopeni – Viena, a fost nevoită să se întoarcă pe Aeroportul Henri Coandă, la aproximativ 20 de minute de la decolare, în vederea efectuării unui control tehnic suplimentar la sistemul de presurizare. În urma intervenției echipei tehnice Tarom, după ce aeronava a ajuns fără probleme la sol, s-a constat un defect minor la una dintre valvele care controlează presurizarea, lucru care nu ar pune nici un moment în pericol siguranța pasagerilor”, informează compania.
Compania Tarom subliniază faptul că siguranța pasagerilor este pe primul loc in politica de calitate a sa, iar „comandantul aeronavei a preferat să se întoarcă pe aeroportul de unde decolase”.
Zborul a fost reluat după 30 de minute de la revizia suplimentară, fiind estimată aterizarea pe aeroportul din Viena cu o oră și 20 de minute întârziere față de ora inițială de aterizare.