Accident

Cursa nebună a cinci tineri, sfârșită tragic, după un plonjon peste calea ferată



Foto: sxc.hu
Foto: sxc.hu

Cursa nebună a cinci tineri a sfârșit tragic după ce mașina în care se aflau, scăpată de sub control, a izbit doi parapeți metalici, a plonjat peste calea ferată, iar apoi s-a răsturnat, la câțiva metri distanță de șosea. Din păcate, doi dintre ei au murit, iar alți doi au ajuns la spital cu răni grave. Un tribut foarte scump plătit teribilismului de care au dat dovadă.
Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 22.00, pe DN 2 H, în localitatea Bivolărie, orașul Vicovu de Sus. La volanul unei mașini VW se afla Florin Mironescu, în vârstă de 18 ani, localnic din Vicov, posesor de permis de conducere din vara anului trecut. Alături de el, în autoturism se aflau patru prieteni de-ai săi, cu câțiva ani mai mici:Ionel Ursachi, de 16 ani, Cristian Matei, tot de 16 ani, Gheorghe Negru, de 17 ani, și Ionuț Matei, în vârstă de 14 ani. Din datele adunate de poliție rezultă că cei cinci fuseseră miercuri la un local din Vicov (fără a se ști deocamdată dacă băuseră), iar la un moment dat au plecat înspre Putna. Tragedia avea să se producă la întoarcerea spre casă.
Viteză și lipsă de experiență în condus
Din ancheta poliției rezultă că tânărul șoferul a ieșit dintr-o curbă la dreapta, după care, pe fondul vitezei excesive, a scăpat volanul de sub control, inexplicabil pentru polițiști fiind că acesta nu și-a mai putut controla mașina când deja era pe o porțiune dreaptă.
Mașina a părăsit carosabilul prin dreapta, lovind doi parapeți care mărgineau accesul pe o stradă secundară, trecând peste calea ferată din apropiere și apoi răsturnându-se.
Circulând cu viteză și fără experiență în condus, șoferul de 18 ani nu a putut reacționa în nici un fel în momentul în care a scăpat mașina de sub control. Vehiculul, rezultă din ancheta poliției, a ieșit în mare viteză în afara carosabilului, plonjând practic peste linia ferată.
Nici unul din cei cinci nu purta centură de siguranță
Din păcate, nici unul dintre cei cinci ocupanți ai mașinii nu purta centură de siguranță. Impactul i-a aruncat pe aceștia în afara mașinii ori i-a zdrobit de cupola autoturismului. Pentru șofer, Florin Mironescu, și unul din pasagerii din spate, Ionel Ursachi, nu s-a mai putut face nimic. Deși aruncat la mare distanță din mașină, pasagerul de pe locul din dreapta față a supraviețuit, la fel și ceilalți doi tineri din spate.
Ieri la prânz, în cea mai gravă stare se afla Cristian Matei, pasager, se pare, pe locul din dreapta față. El a fost internat la Spitalul Județean Suceava în stare de comă, diagnosticat cu politraumatism grav, șoc post traumatic, traumatism cranio-cerebral, contuzie cerebrală și traumatism toracic și abdominal. Destul de gravă era și starea lui Gheorghe Negru, diagnosticat cu multiple traumatisme, inclusiv cranian, cu multiple escoriații și cu contuzie de bazin. Doar cel mai mic dintre cei tineri, minorul de 14 ani, a fost diagnosticat cu leziuni care nu-i pun viața în pericol, fiind internat la Spitalul Rădăuți.



Recomandări

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava