Protoieria Fălticeni, prin Biroul de Asistență Socială, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie, Filiala Suceava și în colaborare cu TZMO România, a organizat luni, 20 septembrie, cursuri de prim ajutor pentru preoții parohii și monahii care doresc să cunoască anumite tehnici de salvare.
Așa cum am aflat de preotul Georgian Rotar, responsabil comunicare în cadrul Protoieriei Fălticeni, activitatea s-a desfășurat cu respectarea Legii 139/1995 și a Legii 524/2004, preoții fiind instruiți cum să acționeze în caz de stop cardio-respirator, înec, fractură, incendiu, leșin, mușcătură, șoc, infectare, accidente casnice și multe alte urgențe medicale care pot apărea în cadrul activităților care se desfășoară în biserici și așezămintele monahale sau în afară acestora.
Activitatea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Cursul a fost susținut de către Andrei Dailup, trainer în cadrul Crucii Roșii – România, și s-a desfășurat în sala de ședințe a Protoieriei Fălticeni. Andrei Dailup le-a prezentat participanților modalitatea de evaluare a stării victimei, cum să gestioneze situația pe care trebuie să acorde primul ajutor, cum să realizeze resuscitarea, proces în care este vitală folosirea defibrilatorului, și tot ceea ce trebuie să facă până la preluarea de către specialiști a persoanelor afectate.
Vorbind despre necesitatea organizării unui astfel de curs, părintele Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni, a menționat: „Este bine cunoscută grija bisericii pe care o are față de partea sufletească a enoriașilor, sprijinul pe care îl acordăm pentru partea trupească, îndeosebi în această perioadă a pandemiei, când suntem mereu implicați în activități social filantropice și eforturile noastre de a promova și încuraja menținerea sănătății fizice.
În cadrul acestui curs au fost prezentate diferite soluții pentru problemele care ar putea apare în activitatea preoților parohi și personalului care deservește așezămintele monahale în care funcționează și unități de ocrotire socială. Nu de puține ori ne-am confruntat cu situații în care a fost nevoie să intervenim pentru a acorda primul ajutor, motiv pentru care acest curs este foarte bine-venit. Cei prezenți au dobândit cunoștințe, tehnici și metode moderne de acordare a primului ajutor, având posibilitatea să îi ajute cu profesionalism pe cei a căror viață se află în pericol. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui curs și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne păzească pentru a avea cât mai puține situații în care să fie nevoie să acordăm primul ajutor”.
La acest prim curs au participat 28 de preoți și călugărițe din cadrul parohiilor și mănăstirilor din Protopopiatul Fălticeni. În urma susținerii unui examen, toți participanții au primit un certificat de absolvire și o legitimație prin care se confirmă că persoana instruită poate să acorde primul ajutor. Cursurile de prim ajutor vor continua și în perioada următoare, putând participa și angajații neclericali din cadrul parohiilor din Protopopiatul Fălticeni.