Acțiune

Curs de inițiere în afaceri pentru studenți

Asociația pentru Sprijinirea Studenților (ASS) organizează în perioada 8-11 noiembrie un curs pentru studenți „Business – Start up”, menit să-i familiarizeze pe tinerii participanți, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, cu pașii necesari pornirii unei afaceri. Scopul cursului este acela de a-i face pe tineri să înțeleagă statutul de antreprenor, să încadreze afacerea în diverse forme de organizare juridică acceptate de legislația în vigoare, să aplice și să încadreze corespunzător ideea de afaceri într-un plan de afaceri, să capete informații despre instrumentele pe care le are la dispoziție pentru finanțarea afacerii, să fie capabili să opereze cu indicatorii financiari ai unei afaceri. Vor fi selectați 12 cursanți din mediul urban, precum și un număr egal de studenți din mediul rural. Formularul de aplicare este disponibil pe site-ul www.agentiastudentilor.ro, cei interesați putându-se înscrie, prin poșta electronică, până pe 23 octombrie 2006, ora 14.00. Rezultatele vor fi anunțate pe 26 octombrie, iar trainingul propriu-zis va avea loc în Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei, din Capitală. Cazarea, masa și materialele pentru training sunt asigurate participanților, gratuit, de către ASS.

Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Pledoarie pentru un „ecosistem economic sustenabil”. Interviu cu prof. univ. dr. ec. Carmen-Eugenia Nastase

Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, în dialog cu studenții de la Comunicare și Relații Publice, din cadrul USV