Dacă s-ar preda la școala vieții un curs de geografie emoțională, eu aș fi unul dintre abonații la corigență. Pentru că, de exemplu, n-am empatizat nici o clipă cu recenta defuncție a lui Brucan, în schimb am vărsat lacrimi îndurerate după australianul Steve Irwin.
Până la Stevică, nu știam despre crocodili decât că poza li se pune pe produsele Lacoste. Din start, m-a înduioșat modul în care acest om în toată firea se coboară la mintea reptilei, entuziasmându-se și transmițându-ne entuziasmul, pentru – de exemplu – modalitatea irezistibilă a crocodilului de a-și da gata femela, sfâșiind în fața ei juma’ de porc de 50 de tone.
– Care femelă n-ar simți că i se moaie genunchii, în fața unei asemenea demonstrații de masculinitate? – se-ntreba Steve, în fața noastră.
Presupun că-n lumea feminină a crocodililor, juma’ de porc are efectul halucinogen al unui Mercedes din lumea noastră. Greu să-i reziști, într-adevăr, când ești femelă adevărată.
Dacă acești crocodili sunt atât de grozavi pe cât ne povestea Steve, am convingerea că vor face o depresie colectivă și-și vor înnegri solzii, în semn de doliu. Chiar și crocodilul de pe emblema Lacoste își va coborî coada în bernă.
