În perioada 29 februarie – 5 martie 2016, prof. Mirela Florentina Mazilu și consilierul școlar Ramona Întorsură, de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, au participat la un curs de formare în Sesimbra, Portugalia.
Cursul de formare intitulat „Stimulating Creativity and Innovation” („Stimularea creativității și a inovației”) este un curs derulat prin Programul Erasmus+, finanțat de Comisia Europeană și este parte a proiectului „Start for Change!”, ce se derulează în școală în perioada noiembrie 2015 – octombrie 2016, coordonator fiind prof. Mirela Mazilu.
Cursul a fost organizat de CREF – Education, Resourses and Training Centre din Sesimbra, Lisabona, și a reunit opt profesori din Bulgaria, Lituania și România, cu scopul de a învăța noi metode și tehnici creative de lucru în clasă, de a conștientiza importanța utilizării instrumentelor TIC (platforma Moodle, Movie Maker, Cloud Computing, folosirea tablelor interactive, Active Inspire etc.) în activitatea acestora, dar și de a împărtăși experiențe și bune practici la nivel european, prin vizite de lucru la două unități de învățământ de stat și una privată din Lisabona.
În cadrul cursului a fost prezentat sistemul interactiv eBeam, care transformă orice tablă albă într-o tablă interactivă. Elevii clasei a IV-a D, îndrumați de prof. Mirela Mazilu, vor descoperi tainele utilizării eBeam, achiziționat cu ajutorul unei sponsorizări din partea SC DISCIF SRL Suceava.
Curs de formare pentru profesori ai Școlii Gimnaziale Nr. 4, în Lisabona, Portugalia
