Curățarea cursurilor de apă din județ, verificată de trei comisii mixte



Prefectul Florin Sinescu
Prefectul Florin Sinescu

Trei comisii interinstituționale vor verifica modul în care au fost salubrizate cursurile de apă din județ și dacă au fost realizate șanțuri și rigole în cele 114 localități sucevene pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari. Comisiile au fost constituite prin ordin al prefectului Florin Sinescu și au în componență reprezentanți ai Prefecturii, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Gărzii Naționale de Mediu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Cele trei comisii vor verifica în principal existența depozitelor de deșeuri și de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă precum și în secțiunile de scurgere a podurilor și podețelor, existența depozitelor de material lemnos pe formațiunile torențiale din apropierea zonelor locuite și modul în care au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale în localități.
„Prefectura împreună cu serviciile publice deconcentrate are atribuții în gestionarea situațiilor de urgență în special pe zona de prevenire a inundațiilor. Acum verificăm ca în fiecare primăvară de altfel gradul de salubrizare a principalelor râuri și pâraie din județ, existența depozitelor de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă, în zona torenților și a fondului forestier. Pe lângă acest zone critice vom avea în vedere și zona podurilor și podețelor”, a declarat Sinescu.



Recomandări