Zilele trecute am asistat la slujba Înălțării Domnului la Capela Institutului Național de Endocrinologie C. I. Parhon. Părintele Gheorghe Oprea a ținut o predică din care am aflat o întâmplare foarte sugestivă pentru lumea în care trăim. O vânzătoare la unul dintre marile supermarketuri din Capitală și-a salutat clienții după Înviere cu salutul „Hristos a înviat“. Un lucru firesc într-o societate în care 88% dintre repondenții recensământului se declarau creștini. Surpriza este însă faptul că ea a primit reclamații de la clienți, supărați că fuseseră salutați astfel.
Iată, de fapt, o problemă fundamentală pentru cei care vor să trăiască creștinește în lumea de azi. Deși pare revoltătoare și semn al decăderii și secularizării lumii în care trăim, această problemă este veche, de când există creștinism. Între creștin și lume există un anume raport de antagonism derivat din faptul că sunt două împărății care se înfruntă și în confruntarea lor este prins creștinul. Pe de-o parte, împărăția Adevărului, ceea ce o făcea pe acea femeie să spună adevărul, adică Hristos a înviat; pe de altă parte, împărăția profitului, în ca-re nimeni nu trebuie deranjat de la cumpărături de lucruri neplăcute.
Cei care au reclamat aveau dreptate: un asemenea salut le provoacă o stare de disconfort, pentru că le reamintește o realitate de care ei vor să facă abstracție, și acest drept al lor, de a se face abstracție de adevăr, este un drept fundamental al societății în care trăim.
Dar și creștinii au, și ei, dreptul de a fi așa cum sunt. Numai că aceste două drepturi exercitate simultan conduc inevitabil la o stare de tensiune. Pentru că în spatele lor se află două atitudini complet diferite, una care mărturisește viața și alta care încearcă să fugă de viață prin intermediul unor „distracții“ din ce în ce mai complicate. Pe termen lung, aceste două atitudini sunt imposibil de reconciliat. Ce are de-a face viața cu moartea?
Totuși, trăind în lumea aceasta, creștinii trebuie să găsească o soluție practică la această problemă. Dintr-un foc, orice soluție agresivă le este interzisă. Nu numai datorită faptului că morala creștină o interzice, dar și datorită faptului că o asemenea atitudine aduce deservicii imense creștinismului. Logica sabiei și logica iubirii sunt diametral opuse. Odată ce începi a urma calea sabiei nu te mai poți întoarce, ești constrâns de însuși jocul în care ai intrat să mergi până la capăt. Este o iluzie cu care s-au hrănit mulți „apărători ai creștinismului“, că violența este o soluție temporară acceptabilă, în toate cazurile ea a urmat vorba Evangheliei „cine scoate sabia de sabie va pieri“.
Ce e de făcut atunci? Să fugim, nu mai avem unde, să renunțăm la creștinism pentru a nu-i deranja pe ceilalți? Pare paradoxal, dar este o tendință din ce în ce mai prezentă în viața curentă, când de dragul păcii facem concesii tot mai mari cu privire la identitatea noastră creștină.
Nici una dintre acestea nu este o soluție acceptabilă și eficientă. Nici vehemența, nici violența, nici retragerea, nici renunțarea nu se potrivesc cu credința creștină. Poate că nu există o soluție generală și simplu de descris pentru toată lumea, există însă soluții individuale, exemple, modele ale altora care au reușit să fie și în lume cu oamenii, și cu Hristos în suflet. Un asemenea model este cel al mărturisirii. Este un model mai apropiat de viața noastră, nu e nici martiriu, nici asceză aspră, nici cruciadă, nici apologie. Este felul de a fi creștin și de a arăta asta prin faptele tale, fără a acuza sau a blama pe nimeni, fără a dori să îi convertești cu forța pe ceilalți la modul tău de viață. Este mărturisirea unui fel de a fi alternativ la „modelele“ de succes ale lumii, dar un fel de a fi propriu omului dintru început. Un fel de a fi în care bucuria împărtășirii adevărului semenilor tăi este mai importantă decât riscul de a îți pierde slujba. De-asta m-am și bucurat că există această doamnă care are curajul mărturisirii bucuriei Învierii și care ne arată că a-L mărturisi pe Hristos este mereu simplu și la îndemâna tuturor, chiar și în cele mai prozaice situații.
(Laurențiu Gheorghe, sursa: www.ziarullumina.ro)
