Pufoaica de vară

Curajoșii care recunosc că sunt atei



Am fost surprins să citesc că actrița Natalie Portman este declarată atee, într-o lume unde care de care o face mai pe credinciosul. L-o fi căutat pe Dumnezeu și nu l-o fi găsit ?
Desigur, există inși calificați care se străduiesc să stabilească dacă există sau nu Dumnezeu, iar dacă există, sub ce formă există. Dacă mă întrebați pe mine, n-o să prea știu ce să răspund.
Da, poate că există, sau ar fi bine să existe, măcar pentru a se putea justifica o parte dintre crimele oribile comise în numele credinței. Cruciade lungi, inchiziție, popi legionari, măcelurile pornite azi din lumea arabă… De ce oare pe un criminal de război nemaiîntâlnit ca Adolf Eichmann l-a ajutat să fugă în America de Sud tocmai un episcop catolic ? Un episcop cu simpatii naziste, dar cum putea un episcop, apropiat de Dumnezeu prin natura profesiei sale, să nutrească simpatii naziste ?
Un supraviețuitor al lagărelor de concentrare naziste, pe care am avut fericirea de a-l cunoaște, mi-a mărturisit și el că este ateu. Mi-a spus: dacă există Dumnezeu, el nu poate fi decât Natura, care le adună și le reciclează pe toate, făcându-le să reînvie sub alte forme. Altfel, omul e o ființă prea egoistă ca să-i mai pese și de semenii lui.
În fine. Acum zece ani, un șef al teatrului național din Iași mi-a pus o țeapă de mi-a ajuns până în gât. Era vorba să se joace o piesă scrisă de mine, iar el a subtilizat miile de dolari care constituiau bugetul, lăsându-mă cu „ochii în soare”, ca să-i folosesc propria expresie.
Am suferit enorm atunci, mai ales din pricina manierei golănești în care omul m-a tratat. După ce a furat banii, nu mi-a mai dat nici cea mai mică atenție, profitând de naivitatea mea de a nu semna un contract prealabil.
Acum câțiva ani, tipului i s-a îmbolnăvit băiatul, dar rău de tot, făcând necesare operații de zeci de mii de euro, tratamente, refacere. O groază de bani cheltuiți. Dar culmea e că acest ins a devenit brusc un frecventator al bisericilor, trecând pe la toate icoanele pentru a-i linguși pe sfinții din ele.
Sper din toată inima ca fiul să i se facă bine, pentru ca individul s-o poată lua de la capăt cu hoțiile sale.