Cură de dezintoxicare

Pentru unul care de când ajunge ziua acasă şi până pe la ora 2 din noapte butonează încontinuu cele două telecomenzi de la cele două televizoare suprapuse, în mare parte a timpului urmărind evenimente sportive, absenţa de 8 zile din faţa televizoarelor ar putea părea un supliciu sau măcar un motiv de supărare. Numai că locul unde m-am aflat în acest timp, Brezoi, un fel de oraş în acte, comparabil cu pseudoorașele de la noi din judeţ, este o încântare fără margini, iar ceea ce le e dat urechilor să audă în cele 6 zile cât durează Festivalul de Blues (unul din cele mai mari din lume) nu poate fi exprimat în cuvinte, drept pentru care faptul că fotbalul practic nici nu mai contează este de la sine înţeles. Asta nu înseamnă însă că între concertele care se derulau zilnic între orele 16:30 şi 02:00 (şi continuau noaptea cu câte un jam session până dimineaţă, fără ca poliţia şi jandarmeria să facă mutre şi fiţe, deşi vorbim tot de România – sau poate că Suceava nu mai e în România?, lucru tot mai evident sub administraţia instaurată anul trecut) nu mă interesam pe net de ceea ce se întâmplă în sport. Ca atare, salut începutul foarte bun de sezon al lui FC Botoşani şi sper că în acest an să nu mai tremurăm pentru finalul de campionat, ba chiar ca Botoşaniul să prindă din nou un loc de cupă europeană. Cât priveşte soarta echipei sucevene, am mari îndoieli că poate promova, după ce în meciul de cupă cu Paşcani nici n-a suflat. Chiar dacă Goe e bun, competent şi devotat, fără o susţinere locală solidă nu se poate progresa. Iar actuala administraţie e clar că n-are nicio treabă. Am revenit acasă la timp pentru a prinde returul FCSB cu Shkendija, şi sper că ai noştri s-au calificat. Dar dacă ar fi să compar trăirile din timpul meciurilor cu desfătarea de la concertele de blues, mă simt ca venit de la o cură de dezintoxicare. Păcat însă că n-a durat decât 8 zile.