Actorii americani Angelina Jolie și Brad Pitt, care au împreună o fiică biologică, Shiloh, și trei copii adoptați, Maddox, Pax Thien și Zahara, ar putea adopta încă un copil, din Etiopia, potrivit unor surse apropiate cuplului hollywoodian, informează dailymail.co.uk.
Deși, recent, presa din Statele Unite a publicat câteva articole în care se arăta că cei doi actori sunt pe punctul de a se despărți, o sursă apropiată cuplului spune că Jolie și Pitt vor pleca în Etiopia, peste trei luni, pentru a adopta un al patrulea copil.
Sursa citată spune că prin această adopție, Zahara, fetița adoptată de actori din Etiopia, în vârstă de doi ani, s-ar simți mai conectată de restul familiei sale.
Același motiv a stat la baza adoptării, în luna martie, a băiețelului vietnamez Pax Thien, în vârstă de trei ani: copilul s-a alăturat fratelui său mai mare, Maddox, în vârstă de cinci ani, adoptat tot dintr-o țară asiatică, Cambodgia.
Cei doi actori, care s-au cunoscut în 2004, pe platourile de filmare la „Dl și dna Smith”, vor vizita în noiembrie agenția Wide Horizons de unde a fost adoptată Zahara în urmă cu doi ani.
În cazul unei adopții, cuplul va fi anual vizitat de autoritățile de la Protecția copilului pentru a vedea dacă acesta se integrează în noua familie.
Este cunoscut faptul că cei doi actori doresc să aibă mai mulți copii adoptați.
Jolie a declarat recent în cadrul unui interviu: „Vrem o familie mare. Ar putea suna nebunește faptul că dorim să ne construim o familie mare atât de repede, dar, dacă este să avem zece copii, ne-ar plăcea să-i creștem cât suntem tineri”.
