Ca la fiecare ediție a Zilelor Sucevei, fotbalul a avut locul său în cadrul manifestărilor, principalii actori din teren fiind chiar reprezentanții celor mai importante instituții din municipiul reședință de județ. Meciurile au avut loc pe un teren amenajat pe stadionul Areni, cupa fiind în acest an la cea de-a treia ediție. În primul meci s-a întâlnit selecționata Primăriei și Presei cu cea a Prefecturii și Consiliul Județean, prima având în final câștig de cauză, după un joc în care au fost conduși cu 1 – 0. Cu toate că în timpul confruntării a fost și o furtună, jucătorii au continuat partida, miza meciului fiind mult mai mare decât vijelia ce s-a pornit ca din senin. În ciuda faptului că erau de la partide diferite, consilierii locali, Ovidiu Donțu, Neculai Barbă, Virginel Iordache și Aurel Jescu, alături de primarul Ioan Lungu au format o singură echipă în confruntarea cu adversarii conduși în teren de subprefectul Alexandru Băișanu. În cea de-a doua semifinală, selecționata Campionatului Municipal a trecut de echipa fostelor glorii ale fotbalului sucevean cu 4 – 1. În finala mică, Prefectura și Consiliul județean au obținut și prima victorie, după ce s-au impus în fața fostelor glorii cu scorul de 5 – 2. Cupa a fost câștigată în acest an de selecționata campionatului municipal, condusă de Costel Buta, cea care a trecut de Primărie și Presă cu 6 – 1, golul de onoare fiind reușit de consilierul local Neculai Barbă. La final, echipele au fost premiate, în cadrul aceleași festivități, echipa Revine primind cupa și titlul de campioană a Campionatului Municipal.




