Mini-rugby

Cupa „Viorel Lucaci” va aduna la Berchișești peste 150 de copii și juniori



Viorel Lucaci și Andrei Varvaroi, doi ambasadori ai sportului cu balonul oval
Viorel Lucaci și Andrei Varvaroi, doi ambasadori ai sportului cu balonul oval

În ultimii ani, rugbiul își face simțită prezența tot mai mult în mediul rural din județul Suceava, prin diverse competiții organizate aici, ce au drept scop promovarea sportului cu balonul oval în rândul copiilor, dar și găsirea de noi talente, ce mai târziu vor duce mai departe tradiția acestui sport în județ, dar și în țară, mai ales la naționalele României. Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar cel al cărui nume denumește competiția programată în week-end, Viorel Lucaci, sportiv ce a făcut junioratul la Gura Humorului, a evoluat trei ani la Baia Mare, iar din anul 2008 joacă pentru Steaua București, echipă la care este căpitan.
Mai mult, Lucaci este de o bună bucată de timp unul din componenții de bază a naționalei de seniori, evoluând și în formația Lupii București, care participă în cupele europene. Cupa „Viorel Lucaci” a ajuns la a doua ediție, în acest an organizatorii așteptându-se la peste 150 de copii și juniori proveniți din zona de nord-est a Moldovei, de la cluburi sau asociații sportive precum CSM Suceava, Școala Generală Ruginoasa, CS Pilieru Prisecani, Rugby Club Pașcani, CSȘ Gura Humorului, LPS Suceava, CSȘ Unirea Iași și Politehnica Iași.
Competiția va debuta sâmbătă, de la orele 10.00, pe terenul extravilan de lângă cartierul Nou din Berchișești și va avea trei categorii de vârstă la mini-rugby, sub 10 ani, copii născuți în anii 2003-2004, sub 12 ani (2001-2002) și sub 14 ani (1999-2000). Mai mult, competiția va avea și câteva meciuri test între juniorii sub 18 ani ai Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului, și cele sub 17 ani ale Clubului Sportiv Municipal Suceava și Liceului cu Program Sportiv. Ca la fiecare astfel de competiție, la final vor intra în teren și cei care au agățat ghetele în cui, printre ei aflându-se și mulți foști sportivi din Berchișești.
„Cu sprijinul Primăriei Berchișești încercăm să facem din această competiție o tradiție, astfel încât să reușim s-o organizăm cel puțin o dată pe an. Sper să ajungă și Viorel Lucaci la această ediție, dar încă nu știm exact deoarece se află în pregătire cu Steaua, pentru semifinala Super-Ligii cu Baia Mare. Sperăm să găsim noi copii ce vor să practice rugbiul, Viorel Lucaci fiind cel mai bun model de urmat pentru ei, aici în Berchișești”, a declarat organizatorul cupei, Andrei Varvaroi.
Competiția este organizată de Școala Berchișești, CSȘ Gura Humorului, Primăria Berchișești, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava.



Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu
Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

„Ce a fost aici înaintea mea?”, o cronologie a evenimentelor petrecute la Gura Humorului, adunate într-un volum lansat la Forumul German