Bazinul de înot al Universității „Ștefan cel Mare din Suceava a găzduit timp de două zile, cea de-a treia ediție a Cupei USV, concurs care în acest an a avut parte de cel mai mare număr de participanți din centre universitare din țară, dar și de peste hotare. Cupa USV a reprezentat pe lângă consolidarea relațiilor de prietenie dintre universitățile prezente și un ultim test înaintea Campionatului Național Universitar, în concurs evoluând și componenți ai loturilor naționale din România, dar și din Republica Moldova. La cele 11 probe din concurs s-au înscris un număr de 50 de sportivi ce au reprezentat opt centre universitare, mai exact după clasamentul final, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport din Chișinău, Universitatea „Bogdan Vodă” din Baia Mare, Universitatea „Ivano-Frankivsk” din Ucraina, Universitatea „Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Yurii Fedkovici” din Cernăuți și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
După cele două reuniuni ale concursului, în proba masculină de 50 metri spate s-a impus Cosmin Petcu, din Bacău, în timp ce la fete, prima poziție i-a revenit Alinei Ciurpan, din Cluj-Napoca. Proba masculină de 50 metri liber a avut cea mai mare participare, la start prezentându-se aproape jumătate din numărul total de participanți, mai exact 23, în final podiumul fiind ocupat de trei studenți de la Baia Mare, Alin Coste, Daniel Taloș și Paul Borbilian, la fete câștig de cauză având Veronica Vdovicenko, din Chișinău. Universitatea „Bogdan Vodă” din Baia Mare a câștigat și proba masculină de 50 metri fluture, prin câștigătorul de la 50 metri liber, Alin Coste, locul II fiind obținut de suceveanul Tudor Ignat, la fete proba fiind adjudecată de Ecaterina Belîh. Moldovenii s-au impus și la 50 de metri bras masculin prin Dmitri Corotaș, la fete medalia de aur revenindu-i sportivei ucrainene Iulia Latinkova, de la Ivano-Frankivsk. Ștafeta mixtă de 4 x 50 de metri liber a revenit echipei din Chișinău, urmată pe podium de cea din Ivano-Frankivsk și Suceava. Ultima probă, cea de 100 metri mixt i-a revenit la masculin lui Remus David, de la Baia Mare, iar la feminin moldovencei Veronica Vdovicenko, cea care s-a impus și la 50 de metri liber.