Concursul “Cupa Toamnei la Șah”, care se află la cea de-a II-a ediție, se va desfășura, cu sprijinul Alexandria Librării și Shopping City Suceava, în perioada 29-31 octombrie 2010.
Copiii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani se pot înscrie la Librăria Alexandria din incinta Shopping City Suceava până la data de 28 octombrie a.c.
Jocurile de șah se vor disputa în sistem eliminatoriu pe suprafețe mari de 3 × 3 metri.
Semifinalele, finalele precum și festivitatea de premiere vor avea loc duminică, 31 octombrie a.c. Primii trei clasați vor fi premiați cu cărți oferite de partenerii Alexandria Librării (editurile „Girasol”, „Rao”, „Corint Junior”, „Universul Juridic” și „Neverland”).
Concursul „Cupa Toamnei la Șah” se va desfășura după următorul program: 13-28 octombrie – înscrierea participanților, 28-30 octombrie – fazele preliminare, 31 octombrie – etapele finale și festivitatea de premiere.
Câștigătorul ediției precedente este Marius Mirăuță din municipiul Suceava.






