Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a



Anul acesta s-au desfășurat simultan două turnee
Anul acesta s-au desfășurat simultan două turnee

În perioada 19-21 iunie 2015, Iulius Mall a fost gazdă primitoare pentru Cupa Sucevei 2015, evenimentul șahistic ajungând la ediția a X-a. Anul acesta s-au desfășurat simultan două turnee, unul open, sistem elvețian, în 7 runde, la care au participat 16 concurenți din județele Suceava și Botoșani și alt turneu pentru copiii de până la 14 ani, organizat în sistem clasic, fiecare cu fiecare. Pentru a onora Zilele Sucevei, Clubul sportiv Ariadna Suceava, organizatorul evenimentului, a mai adăugat un concurs pe teme șahiste, gen „Cine știe câștigă”, pe sistem grilă cu 20 de întrebări, și un concurs de dezlegări de probleme cu mat în 2 sau 3 mutări, concursuri ce s-au bucurat de succes.
Concursul open a fost câștigat de Radu Calmuschi, din Botoșani, urmat de Sebastian Pavel, de la CS Ariadna, cu 5 puncte, și Ionuț Andrieș, cu 5 puncte, Cristian Rațiu și Mircea Roibu, ambii cu 4,5 puncte și de la același club sportiv Ariadna, departajarea celor cu egalitate de puncte fiind făcută de coeficientul Bucholtz
La copii clasamentul s-a prezentat astfel: Eduard Dumitrescul (12 ani), Suceava, urmat de Elina Barabaș (13 ani), Suceava, Răzvan Antonesei (9 ani) și Călin Pintea, de numai 6 ani, cel mai tânăr concurent din turneu.
Concursul de dezlegări probleme de șah a fost câștigat Sebastian Pavel, cu 90 puncte din 120 posibile, Bogdan Manghiuc și Jenică Afloarei.
Concursul „Cine știe câștigă” a fost câștigat de Cristian Rațiu, urmat de Daniel Bulcaru și Sebastian Pavel.
Fondul de premiere a fost asigurat de Iulius Mall prin bonuri valorice și de clubul organizator care a oferit premii în bani, gustări, sucuri și apă minerală. Din partea DJST Suceava s-au acordat diplomele, medaliile și cupele pentru câștigători.
Concursul a fost onorat și de prezența fostului ministru Alexandru Mironov, actualmente scriitor și jurnalist, realizator TV, care a adresat câteva cuvinte celor prezenți într-una din pauze, apreciind jocul de șah, și mai ales a prezentat forța de judecată a creierului uman și imensele sale posibilități în diverse situații limită.
Clubul sportiv Ariadna Suceava nu uită să mulțumească Primăriei și CL Suceava pentru conlucrarea permanentă și pentru sprijinul acordat în ultimii ani, inclusiv pentru buna desfășurare a acestui concurs și gazdei, Iulius Mall Suceava, pentru găzduire și fondul de premiere.
Președinte CS Ariadna Suceava,
Ing. Mihai Pânzaru


Anul acesta s-au desfășurat simultan două turnee
Anul acesta s-au desfășurat simultan două turnee
Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a
Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a
Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a
Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a
Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a
Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a
Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a
Cupa Sucevei la Șah, ediția a X-a
Anul acesta s-au desfășurat simultan două turnee
Anul acesta s-au desfășurat simultan două turnee


Recomandări