Sâmbătă și duminică, sala de atletism a stadionului Areni din Suceava va fi gazda celei de-a 20-a ediții a Cupei Sucevei la atletism, competiție rezervată juniorilor II și III, născuți în 1994-1993 și respectiv în 1996-1995. Devenit un concurs de tradiție, Cupa Sucevei va beneficia și de oaspeți din afara țării, mai exact din Republica Moldova și Ucraina, dar și din județele Botoșani, Iași, Neamț și Bacău. Competiția va avea șapte probe, dintre care șase de alergare, 60 de metri, 200, 400, 800, 1.500 și 3.000 de metri plat, dar și săritura în lungime, atât la fete, cât și la băieți. Organizatorii acestui eveniment sportiv, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, Asociația Județeană de Atletism Suceava și Consiliul Județean Suceava au anunțat că această cupă are ca principal scop verificarea stadiului de pregătire a atleților pentru sezonul de sală, dar și întărirea relațiilor de prietenie cu regiunea Cernăuți -Ucraina și Chișinău – Moldova, cât și promovarea sportului ca limbaj universal. Pe lângă premii, organizatorii vor asigura pentru delegațiile din Chișinău și Cernăuți, masa, cazarea și asistența medicală, iar pentru sportivii din județul Suceava doar masa de prânz de sâmbătă, cheltuielile de transport și de viză urmând să fie suportate de cluburile sportive participante.