Cupa „Select” și-a desemnat câștigătorii

Finalistii de la Nivelul 5, Ioan Ianis Sutu si Marian Munteanu

Zilele trecute, Complexul Sportiv „Unirea” a fost gazda primei competiții din 2022 pentru tenismenii amatori. Este vorba de Cupa „Select”, un turneu de Categoria Silver din Circuitul „Sportya”, ce a înlocuit vechiul „Tenis Partener”, la care au participat concurenți din Suceava și din județele apropiate.
Pentru o triere echilibrată a sportivilor, turneul a fost structurat de către organizatori pe trei niveluri de valoare în proba de simplu. Tabloul de concurs de la Nivelul 5 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați. De asemenea, turneul a avut în program și o întrecere de dublu, de Nivelul 7.
Astfel, concursul de la Nivelul 5 a fost câștigat de localnicul Ioan Ianis Șutu, după un meci maraton cu Marian Munteanu, din Iași, încheiat cu scorul de 6-2, 4-6, 10-8. La fel de echilibrată a fost și finala de la Nivelul 6, una sută la sută suceveană, în care Costel Avram a dispus cu 6-3, 2-6, 7-5 de Ionel Șuiu. Întrecerea de Nivelul 7 a fost dominată de foarte tânărul Alexandru Chiorescu, din Dorohoi, care și-a zdrobit rând pe rând toți adversarii, vreme ce turneul de dublu s-a terminat cu victoria perechii Daniel Cosmin Lăzăruc / Mircea Flutur, din Botoșani.

Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură Dramatică „Cetatea copiilor” 2025, la final

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului