Cupa Romfour a adunat la Fălticeni 50 de copii din cinci orașe ale Moldovei



Cupa Romfour a adunat la Fălticeni 50 de copii din cinci orașe ale Moldovei
Cupa Romfour a adunat la Fălticeni 50 de copii din cinci orașe ale Moldovei

Sâmbătă, 4 octombrie 2025, terenurile clubului ACS Nada Florilor din Fălticeni au fost animate de energie, zâmbete și emoții, cu prilejul turneului „Tenis 10 FRT – Cupa Romfour”, competiție care a reunit aproximativ 50 de copii pasionați de tenis din Roman, Botoșani, Iași, Suceava și Fălticeni.

Evenimentul, organizat sub egida Federației Române de Tenis, s-a desfășurat într-o atmosferă de prietenie și competiție constructivă, oferind celor mici ocazia de a-și testa abilitățile și de a-și face noi prieteni. Potrivit antrenorului Marcel Dascălu, coordonatorul clubului ACS Nada Florilor Fălticeni, una dintre surprizele plăcute ale ediției a fost participarea numeroasă și entuziastă a copiilor de la Tenis Club Atletic Suceava, antrenați de Robert Darea.

„Surpriza turneului a fost trupa de copii de la Suceava, care au venit în număr mare și au arătat o formă excelentă. A fost o zi plină de sport, zâmbete și emoții, iar toți copiii merită aplauze pentru efortul și bucuria cu care au jucat”, a declarat Marcel Dascălu.

Rezultatele turneului:

Categoria Viitori Campioni: Locul I – Mihnea Pavel; Locul II – Alesia Matei; Locul III – Filip Cernisov.

Categoria Roșu Starter: Locul I – Sofia Purdilă; Locul II – Ioana Tanasă; Locul III – Albert Popa

Categoria Roșu Challenger: Locul I – Ionaș Filip; Locul II – Iarina Loghin; Locul III – David Gabor

Categoria Verde: Locul I – Sofia Burlui; Locul II – Emilian Nechiforeasa; Locul III – David Irimia

Categoria Galben: Locul I – Christian Samachișă; Locul II – Elena Tanasă; Locul III – David Radion

Toți participanții au fost recompensați cu diplome, medalii și aplauze binemeritate, iar antrenorii au subliniat că scopul principal al competiției nu este doar câștigul, ci formarea caracterului și promovarea spiritului sportiv.

„Felicitări copiilor pentru rezultate și pentru felul în care au jucat la acest turneu. Mulțumim părinților pentru efortul depus și sponsorilor Romfour, Raitar, Kaon și Criotis pentru susținere. Mulțumim și Primăriei Fălticeni, precum și domnului primar Cătălin Coman, pentru sprijinul constant acordat tenisului juvenil”, a adăugat Marcel Dascălu.

Turneul „Cupa Romfour” confirmă încă o dată faptul că Fălticeniul devine un centru activ al tenisului juvenil din Moldova, unde pasiunea pentru sport, educația prin competiție și bucuria de a juca se întâlnesc într-un cadru deosebit.



Recomandări

Zeci de copii au participat la concursul de șah rapid „Literocada BMCM”, la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc

Zeci de copii au participat la concursul de șah rapid „Literocada BMCM”, la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc
Zeci de copii au participat la concursul de șah rapid „Literocada BMCM”, la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc