Badminton

Cupa Primăverii va aduna la Gura Humorului peste 80 de sportivi din țară



Cupa Bukovina la badminton, denumită în acest an și Cupa Primăverii a ajuns la a treia ediție, grație colaborării a trei oameni dedicați acestui sport, profesorii Petru și Anton Adrian Crăciun și inspectorul de la ISJ Suceava, profesorul Adrian Boicu. Ediția din acest an va avea loc la Gura Humorului, în sala polivalentă a Clubului Sportiv Școlar din localitate, în concurs înscriindu-se peste 80 de copii din 11 centre în care se practică badmintonul.
„Va fi un concurs interesant și disputat în care vor fi participanți ce sunt pe podiumul național la categoriile lor de vârstă. Sunt multe cluburi participante și asta nu poate decât să bucure și să ne oblige ca pe viitor să popularizam cât mai mult badmintonul, pentru a avea cât mai multi practicanți în județ. Vreau să mulțumesc colaboratorilor, Clubul Copiilor Gura Humorului, Club Sportiv Polisport Bukovina Suceava, Club Sportiv Nada Florilor Fălticeni, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Inspectoratul Școlar Suceava și sponsorilor Casa Humor, Pensiunea Bucovina Gura Humorului, Restaurant Kristina Gura Humorului, Florăria Adina Gura Humorului care au făcut posibil acest proiect. Personal vreau să mulțumesc doamnei Marilena Moscal, director al Școlii „Grigore Ghica Voievod” Nr. 7 Ițcani, pentru că susține parteneriatul care ne permite să continuăm activitatea de pregătire și inițiere a copiilor în badminton”, a explicat directorul de concurs, profesorul Anton Adrian Crăciun.



Recomandări

Reprezentanții din Brodina, Vama și Gura Humorului, pe podium la concursul „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița

Câștigătorii concursului „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița
Câștigătorii concursului „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița