Cupa pescarilor ecologiști la păstrăv s-a decalat cu o zi, din motive organizatorice, astfel că se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, cu începere de la ora 9.00, când va avea loc tragerea la sorți a locurilor de pescuit.
Competiția este organizată de medicul veterinar Petrea Dulgheru, șeful Direcției Sanitar-Veterinare și președinte al Colegiului Medicilor Veterinari Suceava și va avea loc în comuna Dorna Arini, pe iazul de la Rusca 2, dacă nu plouă, sau pe un iaz din Vatra Dornei alimentat din izvoare, dacă este timp ploios. Prognoza meteo anunță pentru sâmbătă, la Dorna, o temperatură maximă de 15 grade Celsius, cu cer acoperit, dar fără vânt și precipitații, deci cel mai probabil pescarii se vor întrece pe iazul de la Rusca.
„Indiferent de vreme, concursul va avea loc. La Vatra Dornei apa este limpede și dacă plouă, în schimb păstrăvul este mai mic”, a precizat dr. Dulgheru.
La concurs poate participa orice pescar sucevean, cu condiția să se înscrie telefonic, la numerele de telefon 0744204240, 0746239309 sau direct în ziua competiției.
Pe iazul de la Rusca 2 s-au mai desfășurat până acum încă două concursuri de pescuit – Cupa medicului veterinar și Cupa presei.
În iazul de la Rusca, majoritatea păstrăvilor au peste 500 de grame, în timp ce la iazul de la Vatra Dornei peștii sunt mai mici, de 250-300 de grame.