Competiții estivale

Cupa Old Boys la minifotbal– ediția a III a

Terenul de sport cu suprafață artificială de joc de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din municipiul Rădăuți va găzdui, în perioada 6-13 august, a III a ediție a Cupei „Old Boys” la minifotbal. Regulamentul impus de organizator, Asociația Sportivă „Killer” Horodnic, prevede ca participanții la competiție să aibă vârsta minimă de 40 de ani. Președintele Asociația Sportive „Killer” Horodnic, omul de afaceri Alexandru Șcheul, a declarat: „Sperăm că meciurile vor fi la fel de disputate ca și în edițiile anterioare și am semnale că vor participa mulți dintre foștii jucători divizionari din municipiul și din zona Rădăuți. Meciurile sunt structurate în două reprize a câte 20 de minute, iar la finalul competiției vom premia cele mai bune echipe, golgheterul, cel mai tehnic jucător, cel mai bun portar și cel mai vârstnic „combatant”. Înscrierile la Cupa Old Boys se pot face la tel. 0744508065 – Sandu Șcheul sau la tel.0747127642 – Petru Ciobara.

Recomandări

Săptămâna viitoare se va decide câștigătoarea celei de-a XXIII-a ediții a Campionatului Județean de old-boys