Fotbal

Cupa Municipiului Suceava a avut peste 600 de mici fotbaliști în teren



Peste 600 de copii au participat la Cupa Municipiului Suceava la fotbal din acest an
Peste 600 de copii au participat la Cupa Municipiului Suceava la fotbal din acest an

De sâmbătă și până luni, peste 600 de copii cu vârste între 6 și 12 ani au luptat pentru trofee la cea de-a III-a ediție a Cupei Municipiului Suceava la fotbal, o competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal Suceava, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Suceava, și-n parteneriat cu FRF și Clubul Sportiv Juniorul Suceava. Partidele la cele șase categorii de vârstă s-au desfășurat în trei locații, pe terenul Ramiro din Burdujeni, pe cel de la LPS Suceava și pe stadionul Areni. Turneul a fost un maraton fotbalistic, cu peste 120 de meciuri și 40 de cluburi implicate, din toată țara, dar și din Republica Moldova.
La grupa cea mai mare de vârstă, cea a fotbaliștilor născuți în anul 2004, LPS Suceava a câștigat trofeul, urmat pe locul II de ACS Juniorul Suceava și CSM Dorna Vatra Dornei. La premiile individuale, Juniorul a avut golgheterul competiției, prin Dimitrie Toader, și portarul turneului, prin Narcis Pușcaș, în timp ce jucătorul turneului a fost Cătălin Cîrstean, de la LPS Suceava.
Juniorul și LPS Suceava au fost pe podium la majoritatea grupelor
La grupa 2005 s-a impus LPS Botoșani, urmat de CSM Dorna Vatra Dornei și FC Buiucani Chișinău. Aici, golgheter a fost Andy Moroșan, de la LPS Suceava, portarul turneului a fost desemnat Stelian Juncănaru, de la LPS Botoșani, iar cel mai bun jucător a fost Darius Bodnar, de la Vatra Dornei. Juniorul Suceava a câștigat trofeul și la grupa 2006, urmat pe podium de LPS Suceava și Ceahlăul Piatra Neamț. Câștigătoarea a avut și două premii individuale, Bogdan Grosu, golgheterul turneului, și Cosmin Pop, cel mai bun portar, în timp ce Rareș Ioniță, de la LPS Suceava, a fost declarat cel mai bun jucător.
La grupa 2007, LPS Suceava a ocupat prima poziție, Viitorul Zalău a luat argintul, iar Juniorul Suceava a câștigat bronzul. Matei Manolache a fost golgheterul grupei, iar Iustin Panciuc, cel mai bun portar, ambii de la LPS Suceava, cel mai bun jucător fiind desemnat Mario Tout, de la Zalău.
Moldovenii de la FC Buiucani Chișinău au fost cei mai buni la grupa 2008, urmați de Juniorul Suceava și FC Zalău. Golgheterul grupei a fost moldoveanul Darius Covașă, portarul turneului – Iustin Grigoraș, iar jucătorul turneului a fost desemnat Alexandru Anton, ultimii doi de la ACS Juniorul Suceava.
La cei mai mici dintre competitori, grupa 2009, FC Buiucani Chișinău a câștigat trofeul, urmată de Juniorul și LPS Suceava. Golgheter a fost Sebastian Martînenca, de la FC Buiucani, portarul turneului – Eduard Constantinescu, de la Juniorul Suceava, iar jucătorul turneului a fost desemnat Yanis Anton, de la LPS Suceava.
„Am terminat a treia ediție și cred că a fost un succes în primul rând pentru micii fotbaliști angrenați în competiție. Vremea a ținut cu noi la finale și am reușit să terminăm turneul așa cum ne-am propus. Deja am început pregătirile pentru ediția de anul viitor, una pe care ne-o dorim mult mai spectaculoasă, astfel încât, de la an la an să creștem nivelul și formatul. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava, instituții cu sprijinul cărora am reușit să realizăm acest turneu”, a declarat președintele Asociației Județene de Fotbal, Ciprian Anton.



Recomandări

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava
Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava