Tenis de câmp

Cupa Monitorul se desfășoară la turație maximă

Sorin Croitor a câștigat meciul cu Vasile Cotoară din cadrul Categoriei Principală
Sorin Croitor a câștigat meciul cu Vasile Cotoară din cadrul Categoriei Principală

Meciurile din Cupa Monitorul continuă să se succeadă într-un ritm susținut. Sâmbătă și duminică s-au disputat un număr de 10 partide, vremea fiind foarte bună pentru tenis. Majoritatea meciurilor s-au terminat după două seturi și s-au încheiat cu victorii pentru Sorin Croitor, Emi Popovici, Bogdan Marasin, Ciprian Hrețcanu sau Dragoș Achiței. Alte 7 jocuri se vor disputa luni.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Rezultate înregistrate sâmbătă și duminică:

Daniel Bujdei – Maximilian Nicoară Elită -40, Grupa D Baza Unirea Amânat
Bogdan Marasin – Gheorghiță Șestac Elită -40, Grupa D Baza Unirea 6-1, 6-1
Ciprian Hrețcanu – Doru Iacob Secundară +40, Grupa C Baza Unirea 6-2, 6-4
Dragos Achiței – Cătălin Juravle Principală -40, Grupa D Baza unirea 6-0, 6-4
Mihai Macarie – Liviu Axinti Principală + 50, Grupa D Baza Unirea 6-0, 6-0 w.o.
Ciprian Nicoară – Cezar Guguță Secundară -40, Grupa A Baza Unirea 2-6, 6-1, 6-4
Sorin Croitor – Vasile Cotoară Principală +50, Grupa D Baza Unirea 6-1, 6-2
Adi Grădinariu – Emi Popovici Secundară +40, Grupa B Baza Unirea 5-7, 4-6
Eduard Bandi – Daniel Isopescu Principală -40, Grupa C Baza Unirea 6-0, 6-4
Ana Cîrligeanu – Roxana Lungu Feminin, Grupa B Baza Unirea 6-0, 6-0

Programul de luni:

Luni, 20 iunie, ora 08.00 Mihai Vieriu – Cornel Parasca Veterani +60, Grupa A Flora Ana
Luni, 20 iunie, ora 08.00 Vasile Vrînceanu – Mihai Grămăticu Veterani +70 Baza Unirea
Luni, 20 iunie, ora 10.00 Constantin Chetraru – Gheorghe Hînganu Veterani +70 Baza Unirea
Luni, 20 iunie, ora 10.00 Mihai Ududec – Gabriel Toderașcu Elită +40, Grupa C Baza Unirea
Luni, 20 iunie, ora 16.00 Petru Vicovanu – Eduard Bandi Principală -40, Grupa C Baza Unirea
Luni, 20 iunie, ora 18.00 Vasile Ungureanu – Ovidiu Busuioc Elită +50, Grupa A Baza Unirea
Luni, 20 iunie, ora 20.00 Alina Dumbravă – Maria Ulici Feminin, Grupa A Baza Unirea
Cupa Monitorul se desfășoară la turație maximă
Cupa Monitorul se desfășoară la turație maximă

Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii