Cupa Monitorul de Suceava la tenis de câmp se apropie cu pași repezi de ultimele faze ale competiției. Din cele două meciuri ale zilei de ieri s-a disputat unul singur, în timp ce pentru week-end sunt programate alte trei dispute.
La Cupa Monitorul 2016 participă nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul se va derula până la sfârșitul lunii septembrie, la bazele sportive Unirea și IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției mai aducându-și aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Vineri 26 august ora 12.00
|
Dumitru Negru – Ștefan Ungureanu
|
Princ. Semif. II, Seria I
|
Baza UNIREA
|
Amânat
|
Vineri 26 august ora 17.00
|
Eugen Airoaie – Ștefan Dumitrescu
|
Sec. Semi. I, Seria I
|
Baza UNIREA
|
6-0, 6-0
|
Sâmbătă 27 august ora 10.00
|
Flavius Ulici – Cristian Petraru
|
Princ. Cons. I, Seria II
|
Baza UNIREA
|
Duminică 28 august ora 18.00
|
Sorin Croitor – Ștefan Ungureanu
|
Princ. Semif II, Seria I
|
Baza UNIREA
|