Tenis de câmp

Cupa Monitorul s-a încheiat într-un cadru festiv



La final, toți participanții s-au alăturat pentru fotografia de grup
La final, toți participanții s-au alăturat pentru fotografia de grup

Sâmbătă, la Complexul sportiv Unirea, s-a încheiat cea de-a șaptea ediție a Cupei Monitorul la tenis de câmp, într-un cadru festiv. Față de prima ediție, în care întrecerea s-a desfășurat într-un mediu restrâns, cu doar opt participanți, Cupa Monitorul a crescut în amploare de la an la an. La actuala ediție și-au făcut loc în premieră pe tabloul de concurs o întrecere dedicată copiilor și o alta rezervată pentru veterani. Un număr total de 207 concurenți au ales să participe la competiția recent încheiată, majoritatea suceveni, însă au existat și concurenți din județele învecinate, precum Neamț și Botoșani. Trebuie precizat că nu toți cei 207 participanți au rezistat maratonului tenisistic care a durat patru luni și jumătate, 15 dintre aceștia fiind nevoiți să abandoneze pe parcurs, în principal din cauza problemelor legate de accidentări.
De aceea, din totalul de 978 de meciuri programate pe terenurile de zgură ale Bazelor sportive Unirea și IRE s-au jucat efectiv 819, însă, chiar și așa, ca întindere în timp, număr de participanți și meciuri disputate, Cupa Monitorul a devenit cea mai amplă competiție de acest tip din România. Decanul de vârstă al întrecerii recent încheiate a fost Ioan Bedicov (73 de ani, 3 luni și 22 de zile, la data premierii), cei mai tineri concurenți fiind David Fetcu (8 ani, 7 luni și 16 zile) și Matei Lungu (8 ani, 7 luni și 24 de zile).
De aceea, așa cum îi stă bine unei competiții care se respectă, ultima zi de concurs a fost una plină de evenimente. Sâmbătă, începând cu ora 9.00, în fața unei asistențe record s-au disputat ultimele partide din concurs, toate acestea fiind deosebit de importante, cu un impact hotărâtor în stabilirea ierarhiei finale, după cum urmează:
Categoria Veterani
Finala mare:
Gheorghe Hînganu – Constantin Codrescu 2-6, 6-2, 6-3
Finala mică:
Marian Schiotis – Liviu Petraru 6-3, 1-6, 7-6
Categoria Secundară
Finala mare:
Ciprian Costan – Adrian Wendling 6-0, 6-3
Finala mică:
Octavian Lissov – Sebi Gheorghe6-1, 6-3
Categoria Principală
Finala mare:
Dumitru Negru – Vasile Maxim 6-4, 6-2
Categoria Elită -40 de ani
Finala mare:
Mihai Pânzaru – Alexandru Chiorescu 6-1, 6-1
Finala mică:
Florin Dumbravă – Relu Ifrim 6-3, 6-1
Categoria Elită +40 de ani
Alin Opincaru – Viorel Negru 6-1, 6-4
După încheierea partidelor, toți participanții au fost invitați de managerul turneului, Tiberiu Avram, pe terenul 1, pentru a lua parte la festivitatea de premiere. În aplauzele asistenței formate din rude, părinți, prieteni sau simpli iubitori ai tenisului, toți concurenții au avut momentul lor de glorie, fiind chemați pe rând, în fața publicului, pentru a primi distincții constând din cupe, diplome și articole sportive din partea organizatorilor și a sponsorilor care au fost darnici și deloc puțini. Sponsorul principal al Cupei Monitorul a fost societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției aducându-și aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Bergenbier, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
La încheierea premierii, toată lumea a luat parte la banchetul de final, organizat în aer liber, acolo unde în fața unei porții de gulaș și a unei halbe de bere s-au disecat în amănunt poveștile celei de-a șaptea ediții a Cupei Monitorul la tenis de câmp.



Decanul de vârstă al competiției, Ioan Bedicov, încadrat de cei mai tineri participanți, Matei Lungu și David Fetcu
Decanul de vârstă al competiției, Ioan Bedicov, încadrat de cei mai tineri participanți, Matei Lungu și David Fetcu
La final, toți participanții s-au alăturat pentru fotografia de grup
La final, toți participanții s-au alăturat pentru fotografia de grup


Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare