Tenis de câmp

Cupa Monitorul programează astăzi două meciuri din faza sferturilor de finală



Ambele partide care ar fi trebuit să se dispute ieri în Cupa Monitorul au fost amânate din motive obiective. Meciul „veteranilor” Gigi Berariu și Sterian Andrieș a fost reprogramat pentru astăzi, tot miercuri urmând să se confrunte Mihai Tipu și Stelică Airinei, în sferturile de finală ale Categoriei Elită +40 de ani.
În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanți. Aceștia au fost împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a competiției se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toți jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcție de locul ocupat în grupe.
Partidele au loc, pe zgură, în locațiile deja tradiționale, Complexul Sportiv „Unirea” și Baza Sportivă IRE.
Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca și anul trecut, un concurs feminin și un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federației Române de Tenis.
Programul zilei de astăzi:

Miercuri, 29 august, ora 10.00 Viorel Negru – Mihai Tipu Elită, -40, Turul II Baza IRE
Miercuri, 29 august, ora 18.00 Gigi Berariu – Sterian Andrieș Veterani, + 60, Sferturi Baza Unirea
Miercuri, 29 august, ora 17.00 Mihai Tipu – Stelică Airinei Elită, +40, Sferturi Baza IRE


Recomandări