Tenis de câmp

Cupa Monitorul își continuă parcursul zilnic



Maria Ulici și Mădălina Chidinciuc s-au întâlnit în concursul feminin
Maria Ulici și Mădălina Chidinciuc s-au întâlnit în concursul feminin

Doar patru partide s-au jucat din cele șase programate marți în Cupa Monitorul, în condițiile în care duelul Tiberiu Nichifor – Alex Penișoară a fost amânat, iar Teodor Marcan a câștigat prin neprezentare întâlnirea cu Toma Tătaru. Pentru miercuri, pe tabloul de concurs se află alte patru meciuri.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Rezultate înregistrate marți:

Tiberiu Nechifor – Alex Penișoară Secundară +40, Grupa B Baza Unirea Amânat
Teodor Marcan – Toma Tătaru Secundară -40, Grupa C Baza Unirea 6-0, 6-0, w.o.
Ioan Șutu – Cornel Doniga Secundară +40, Grupa D Baza Flora Ana 6-1, 6-1
Mădălina Chidinciuc – Maria Ulici Feminin, Grupa A Baza Unirea 6-0, 6-0

Programul de miercuri:

Miercuri, 13 iulie, ora 08.00 Alexandru Huțu – Andrei Negru Principală -40, Grupa A Baza Unirea
Miercuri, 13 iulie, ora 16.00 Codruț Popescu – Feodor Parfenov Principală +40, Grupa A Baza Flora Ana
Miercuri, 13 iulie, ora 18.00 Gelu Dănilă – Sorin Croitor Principală +50, Grupa D Baza Unirea
Miercuri, 13 iulie, ora 20.00 Mădălina Chidinciuc – Cătălin Juravle Secundară -40, Grupa B Baza Unirea
Parteneri Cupa Monitorul
Parteneri Cupa Monitorul


Recomandări