Tenis

Cupa Monitorul a intrat pe ultima sută de metri



Ediția din acest an a Cupei Monitorul la tenis se apropie cu pași repezi de sfârșit. Astfel, o parte din grupele fazei a doua și-au încheiat meciurile, sportivii implicați urmând să mai dispute jocul pentru locul în clasament sau semifinalele și finalele, pentru cei calificați mai departe. Un astfel meci de clasament s-a disputat ieri, Cătălin Săcrieru câștigând poziția 13 a grupei secundare la finalul unei partide echilibrate ce s-a decis abia în setul trei.
Nu mai puțin de 102 participanți din toate zonele județului s-au înscris la cea de-a șasea ediție a turneului găzduit de terenurile de zgură de la Baza sportivă Unirea, o competiție organizată de cotidianul Monitorul de Suceava și Asociația Județeană de Tenis. Întrecerea a început la jumătatea lunii aprilie și se va încheia pe 26 septembrie, interval în care se vor disputa un număr record de 564 de meciuri.
Rezultatele zilei de luni, 14 septembrie

LUNI, 14 SEPT., ORA 09.00 MIHAI UDUDEC –VASILE UNGUREANU PRINCIPALĂ, SEMIFINALĂ II 6-7, 7-5, 6-1
LUNI, 14 SEPT., ORA 13.00 CĂTĂLIN SĂCRIERU – RADU ULEA SECUNDARĂ, LOC. 13 – 14 7-5, 6-7, 6-3

Meciurile programate astăzi, 15 septembrie

MARȚI, 15 SEPT., ORA 08.00 LUCIAN POHOAȚĂ – TIBI SERDENCIUC PRINCIPALĂ, LOCURILE 19 -20
MARȚI, 15 SEPT., ORA 08.00 CRISTI CARPIUC – RĂZVAN GUZU PRINCIPALĂ, LOCURILE 33 – 34
MARȚI, 15 SEPT., ORA 10.00 DAN LEFTER – TIBERIU TIRNOVAN PRINCIPALĂ, CONSOLARE II
MARȚI, 15 SEPT., ORA 11.00 DUMITRU NEGRU – VASILE UNGURENAU PRINCIPALĂ, SEMIFINALĂ II
MARȚI, 15 SEPT., ORA 14.00 CEZAR IOJA – CĂTĂLIN AVASILOAIE PRINCIPALĂ, SEMIFINALĂ I
MARȚI, 15 SEPT., ORA 17.45 ALEX HUȚU – CEZAR IOJA PRINCIPALĂ, SEMIFINALĂ I


Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii
Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii