Tenis de câmp

Cupa Monitorul a intrat în turație maximă

Fostul fotbalist Marius Onciu a avut meci greu cu Stefan Popovici Dumbrava
Fostul fotbalist Marius Onciu a avut meci greu cu Stefan Popovici Dumbrava

Cupa Monitorul și-a intrat în ritmul obișnuit, astfel că pe terenurile se zgură de la Complexul „Unirea” se joacă non stop, de dimineață până seara. Dacă greii Bogdan Marasin și Florin Popovici-Dumbravă au obținut succese facile, trebuie evidențiate și victoriile obținute ieri de către Mihai Hagiu, Dumitru Negru, Olivian Brandis, Matei Lungu sau Alex Huțu. Alte șapte partide se află în programul zilei de astăzi.
Cupa Monitorul la tenis de câmp este prima competiție din municipiul Suceava care s-a reluat după ce activitatea sportivă a fost total paralizată din cauza virusului COVID-19. Cei peste de 200 de concurenți înscriși pe tabloul de concurs au fost fi împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă.
În prima fază a întrecerii se joacă în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Competiția se va derula pe toată perioada sezonului cald, partidele urmând să se dispute pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”.
În continuare vă prezentăm rezultatele înregistate luni și programul zilei de marți:

Luni, 8 iunie, ora 08.00 Bogdan Marasin – Alin Leuciuc E – 40, Grupa C Baza Unirea 6-0, 6-1
Luni, 8 iunie, ora 09.00 Florin Dumbravă – Marius Onciu E – 40, Grupa B Baza Unirea 6-1, 6-2
Luni, 8 iunie, ora 11.00 Dumitru Negru – Vasile Cotoară P + 50, Grupa C Baza Unirea 7-5, 6-4
Luni, 8 iunie, ora 12.00 Mihai Hagiu – Maya Rotari P – 40, Grupa C Baza Unirea 6-2, 6-0
Luni, 8 iunie, ora 14.00 Matei Lungu – Ciprian Nicoară P – 40, Grupa B Baza Unirea 6-3, 6-2
Luni, 8 iunie, ora 16.00 Sebastian Gheorghe – Olivian Brandis P + 40, Grupa D Baza Unirea 3-6, 6-7
Luni, 8 iunie, ora 16.00 Luchian Petruneac – Corneliu Morari P + 40, Grupa B Baza Unirea 6-3, 6-3
Luni, 8 iunie, ora 18.00 Lucian Pohoață – Iuliu Buburuzan E + 40, Grupa A Baza Unirea Amânat
Luni, 8 iunie, ora 18.00 Alex Huțu – Claudiu Marasin P – 40, Grupa A Baza Unirea 6-1, 6-0

Meciurile programate astăzi:

Marți, 9 iunie, ora 09.30 Mihai Tipu – Silviu Mureșan E + 40, Grupa A Baza Unirea
Marți, 9 iunie, ora 11.00 Dumitru Negru – Constantin Chetraru V + 60, Grupa B Baza Unirea
Marți, 9 iunie, ora 16.00 Bogdan Grosu – Vasile Belciug P + 40, Grupa A Baza Unirea
Marți, 9 iunie, ora 18.00 Vasile Ungureanu – Dan Lefter P + 50, Grupa C Baza Unirea
Marți, 9 iunie, ora 19.00 Sergiu Ceucă – Alin Leuciuc E – 40, Grupa C Baza Unirea
Marți, 9 iunie, ora 20.00 Alexandru Straton – Silviu Airoaie P – 40, Grupa C Baza Unirea
Marți, 9 iunie, ora 20.00 Cătălin Avasiloaie – Costel Avram P + 40, Grupa E Baza Unirea

Recomandări

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur