Frustratele campionatului românesc și-au disputat finala Cupei ca pe ultimul loc în ultima barcă de salvare de pe Titanic. Disperarea de a nu li se scurge toată munca unui an printre degete a făcut să avem parte de un meci urât, care nu putea fi decis decât de un detaliu. La final, rapidiștii au încercat s-o dreagă, spunând că unii au jucat și alții au câștigat. Aiurea, și până la deschiderea scorului ce jucase Rapidul? După aia, normal că au năvălit în atac, dar nici jumătatea aia de oră din final nu le dă dreptate. Asta pentru că a ataca nu se suprapune neapărat cu a juca spectaculos. Degeaba atacă Rapidul lui Lucescu junior din moment ce nu știe să facă așa ceva! Spectacol făcea dacă reușea să dea vreo două-trei boabe. Totuși, am aflat de la antrenorul cu cercel că Rapidul a ieșit cu fruntea sus. Culmea e că nu am văzut pe nicăieri suporteri giuleșteni cu pieptul umflat de cât de mândri se simt. Dimpotrivă, se cam bucură că scapă de acest antrenor-pierzător. Care, nu pot să nu-mi aduc aminte, avea satisfacții platonice gen “în acest sezon i-am bătut de patru ori pe cei de la Vaslui”. Deci ce bine ar fi să fie desființate echipe ca Târgu Mureș sau Chiajna! Sau… “am câștigat cu 5-0 la CFR Cluj”. Așa, și? Ăia au ieșit campioni, iar o vorbă veche din fotbal spune că mai bine bați de 5 ori cu 1-0 decît o dată cu 5-0!
Dincolo, la Dinamo, bucurie ușor alienată, ca unora cărora le-a luat apa casa, dar acum exultă că măcar le-a rămas cotețul porcului. Se bucură ei, vorbea aceea, dar purceaua e moartă în coteț. Pe acest succes va fi clădit eșecul din sezonul viitor, cu Bonetti șef de lucrări. Dacă mai adăugăm și mișcările de mari strategi ale conducătorilor, gen Platini, avem imaginea clară a falimentului în care se bălăcește Dinamo. Sezonul ăsta și-a mai furat-o și de la Steaua de două ori, ca să fie tacâmul complet. Cupa asta le pică de minune mai ales șefilor. Puțin praf în ochi suporterilor și multă bravadă pentru sezonul viitor. Hai că se poate! Chiar și mai jos de locul 5.
