Fotbal pe pîine

Cupa la Suceava?

Pentru că unele ființe sînt urmărite de ghinion, poate că nu permanent, dar pe lungi perioade, mă înscriu și eu cu brio în această categorie, astfel încît miercuri nu am putut vedea meciul Cetatea – Sportul. În schimb, cred că mi-am făcut datoria față de ascultători, „Radio AS” anunțîndu-i pe aceștia în 10-15 secunde după înscrierea fiecărui gol, trimișii mei speciali pe stadion anunțîndu-mă aproape instantaneu. Ce n-au putut aceștia să-mi transmită a fost tot mai evidenta țîfnă a antrenorului Dan Petrescu, incomparabil mai slab în această postură decît era ca jucător la Chelsea sau la Națională. Că-i slab ca antrenor, n-ar fi mare lucru, cît timp pe aceste meleaguri dăinuie și-un Hizo sau Manea. Grav e că și el, asemenea majorității, în loc de a-și recunoaște nepriceperea în ansamblu sau, măcar, lipsa de inspirație la un moment dat, dă vina pe altceva decît greșelile proprii sau ale trupei pe care o conduce, în ultima vreme chiar prost. Încercînd să fie și „subtil”, cam în felul în care sînt și dinozaurii breslei, domnul Petrescu zice că „Cetatea a jucat în 12”, dar nu-l nominalizează pe acest al 12-lea, în subtilitatea-i impenetrabilă lăsînd loc de interpretare: o fi publicul, o fi arbitrul? Evidenta referire la arbitru e acoperită oarecum metaforic, desigur, la nivelul de lectură exclusiv sportivă. Sau, mai exact, de lipsa de curaj de a spune lucrurilor pe nume, lucru explicabil la dinozaurii de care vorbeam dar incalificabil la un tînăr antrenor. A te complace în postura de căcănar e dramatic la vîrsta asta, Dane. Te-aș întreba altceva: tot „al 12-lea jucător” al Cetății e ăla care ți-a dat ideea să-i ții pe tușă pe ăia mai răsăriți din lotul tău? Și să-i bagi în teren abia cînd treaba se cam împuțise? Și de unde pînă unde, mă rog, obiceiul ăsta, genaralizat la noi, de a-i „menaja” în Cupă pe titulari? Măi, ai dracu’, cum mai trebuie ei menajați, c-or fi obosiți rău de cît se zbat în meciuri cu Argeșul, Bistrița și Bacău! Antrenorii ăștia ai noștri, și Petrescu nu face excepție, au ajuns să se creadă antrenori pe la Real sau Milan, echipe care joacă 80 de meciuri pe an, nu 30 ca amărîții noștri. Și uite-așa, odihnindu-l pe obositu’ de Mazilu, ajunge Petrescu să creadă că nu el, ci arbitrul e incorect. Bravo, bă, ține-o tot așa, că poate ajunge Cupa la Suceava!

Recomandări

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”