Tenis

Cupa Interconti a ajuns la a doua ediție

De vineri și până duminică, terenurile bazei sportive „Unirea” din municipiul Suceava vor fi gazda celei de-a doua ediții a Cupei Interconti la tenis. Competiția organizată de Clubul Sportiv „Select” Suceava și firma Interconti va fi rezervat sportivilor din toate categoriile de vârstă, dar și de pregătire. Pentru cei interesați, înscrierile pentru concurs se fac până vineri, la ora 9.00, la baza sportivă „Unirea”, acolo unde vor avea loc și meciurile.

Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir