Ediția a X-a

“Cupa Iernii” – Turneu de tenis de masă din Circuitul AmaTur



“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”

Sâmbătă, 14 decembrie, în Sala de Sport „Gabriel Udișteanu” și în sala de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, s-a desfășurat ediția a X-a a Turneului A, “Cupa Iernii” la tenis de masă, competiție înscrisă în calendarul circuitului național AmaTur.
Concursul, structurat pe patru categorii, Începători, Avansați, Open (meciuri desfășurate la „Gabriel Udișteanu” ) și Elite (meciuri jucate la sala de sport „Mihai Băcescu” din Fălticeni), a reunit aproape 200 de jucători din întreaga țară, dar și din Republica Moldova și Ucraina. Așa cum am aflat de la Cătălin Cozma, organizatorul competiției,s-a jucat la mese folosite și în competițiile internaționale, cele mai multe fiind ITTF Donic Waldner, cu mingi profesionale, primii 4 jucători din grupele inferioare jucând în grupele superioare, motiv pentru care, de la primele meciuri ale turneului până la meciurile care au stabilit câștigătorii au trecut mai bine de 12 ore, scopul concursului fiind ca un jucător să joace cât mai multe meciuri.
„Fiind o competiție considerată internațională prin prezența din ce în ce mai numeroasă a românilor din Republica Moldova și Nordul Bucovinei, Ucraina, turneul de la Fălticeni a reunit și în acest an jucători valoroși de tenis de masă din județul Suceava dar și din județele Iași, Bacău, Botoșani, Covasna, Maramureș, Vaslui și București.
Se joacă în sistemul cel mai bun din 5 seturi (3/5), în Grupe inferioare de câte 6 jucători, după regula șarpelui, cu eventuale modificări funcție de localități (locul 1 nu se schimbă) din care se califică primii 4, care vor juca în grupe superioare de câte 4 jucători, din care se califică primii 2, locurile II fiind împărțite în două urne (partea inferioară, respectiv superioară a tabloului), astfel încât locurile 1 și 2 dintr-o grupă superioară să nu se întâlnească decât în finală. Capii de serie din grupele inferioare au fost stabiliți conform ordinii din Clasamentul AmaTur la zi. Îmbucurător este și faptul că la aceeași categorie sunt din ce în ce mai multe meciuri jucate între copii, tineri și adulți, jucători trecuți de 50 de ani și cu experiență, dovadă că acest sport va avea continuitate.
Nu am putea organiza cele două mari competiții internaționale din Circuitul AmaTur, găzduite de municipiul Fălticeni, dacă nu am beneficia de sprijinul autorităților locale care ne pun la dispoziție gratuit cele două săli de sport și ne asigură o parte din premii și al autorităților județene care contribuie la buna desfășurare, pentru că reușita unui astfel de turneu depinde și de asigurarea unei logistici”, ne-a declarat Cătălin Cozma.
La 68 de ani, Campion Național AmaTur
Deși are 68 de ani, Ioan Moldovan, din Vișeu de Sus, face performanță în tenisul de masă și în baza punctajului din clasamentul Federației de Tenis de Masă, a devenit campion în anul 2018,primind premiul special “Campion Național AmaTur 2018”, fiind un bun exemplu pentru tinerii jucători. Talentul pentru tenis de masă și l-a descoperit destul de târziu, în anul 1985 când era maistru instructor de aeromodele și prelucrarea lemnului la Casa Pionierului din Vișeu de Sus. Când un copil lipsea de la antrenamentele de la Cercul de tenis de masă, mergea și îl înlocuia, mai ales că după după o boală gravă și trei ani de suferință prin spitale a rămas cu o condiție fizică firavă și medicii i-au recomandat să facă un sport mai ușor.
“Fiecare om e bun la ceva, dar un om nu e bun la orice. Toată viața m-a caracterizat disciplina, seriozitatea, limita bunului simț și am fost foarte selectiv cu oamenii din jur. Dacă vrei să vezi ce valoare ai, stai în colțul străzii și vezi cine te salută. Tinerii, dar și noi, cei mai în vârstă, trebuie să știm că pe un om îl caracterizează cultul muncii, cultul familiei, motivația financiară, activitatea sportivă și limita bunului simț. Toate la un loc aduc reușita”, susține Ioan Moldovan, cel care a înființat la Vișeu echipa de tenis de masă “Bradul”, echipă care a avut o prezență și o prestație foarte bună la Fălticeni.
Ioan Moldovan, cel mai vârstnic participant la turneul de la Fălticeni este un exemplu de urmat pentru că la toate competițiile unde este prezent susține că “sportul înseamnă sănătate”, iar “un măr, dacă este putred, trebuie îndepărtat, altfel putrezește toată lada”, subliniind că multe boli pot fi îndepărtate sau suferința atenuată făcând zilnic mișcare.
Competiția a fost organizată de ACS “Șomuzul” Fălticeni în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni, Consiliul Județean Suceava, Direcția Județene pentru Tineret și Sport Suceava, Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” și cu sprijinul unor sponsori.
Clasament Incepatori
1. Sabin Ciobanu– Pașcani
2. Narcis Grusca – Gura Humorului
3 – 4 Sorin Sovea – Suceava
Alexandru Grimaliuc – Suceava
Clasament Avansați
1. Nelu Aldea – Fălticeni
2. Laurențiu Cervicescu – Botoșani
3 – 4 Andrei Rauh – Republica Moldova
Costel Donisan – Pașcani
Clasament Open
1. Sorin Zamfiroaia – Dolheștii Mari, Suceava
2. Eusebiu Lovin – Comănești
3 – 4 Cristian Istrate – București
Marius Martinaș – Iași
Clasament Elite
1. Ivan Welker – Sfantu Gheorghe
2. Marius Moșneagu – Fălticeni
3 – 4 Cătălin Albu – Pașcani
Cristian Polocoșer – Suceava


Ioan Moldovan
Ioan Moldovan
Ioan Moldovan
Ioan Moldovan
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”
Ioan Moldovan
Ioan Moldovan
“Cupa Iernii”
“Cupa Iernii”


Recomandări