Cupa de Primăvară „Monitorul de Suceava” la tenis de câmp a ajuns la faza grupelor semifinale



Prima parte a Cupei de Primăvară „Monitorul de Suceava” și-a consumat ieri ultimul act. Unele partide s-au dovedit extrem de spectaculoase, iar altele au fost câștigate clar de favoriți. Nu au lipsit nici abandonurile sau surprizele, dar greul abia acum începe. Sita a cernut și cele două grupe semifinale, din rândul cărora se vor alege finaliștii, au fost stabilite. Din prima grupă fac parte Tiberiu Avram, Gabriel Toderașcu, Sandrinio Neagu și Daniel Roșu, o grupă 100% a cotidianului „Monitorul de Suceava”. Cealaltă grupă este formată din monitoristul Răzvan Guzu și trei dintre invitați, liderul de sindicat de la CFR Doru Iacob, primarul din Mămăstirea Humorului, Constantin Moldovan și ziaristul Valentin Chidoveț, de la Plus TV. Nici ocupanții ultimelor locuri din grupele inițiale nu au rămas pe dinafară. Sergiu Rusu, Marius Șuiu, Valentin Baciuc și Ovidiu Mihalache se vor confrunta în grupa de consolare pentru a evita să primească lingura de lemn.
Programul primelor meciuri din cele trei grupe, partide ce se vor disputa la baza „Unirea”, pe un teren cu zgură proaspăt adusă de la Câmpulung Muscel, este următorul:
Luni, 13 mai
Ora 9.00 Gabriel Toderașcu – Tiberiu Avram
Ora 9.00 Daniel Roșu – Sandrinio Neagu
Ora 18.00 Marius Șuiu – Valentin Baciuc
Marți, 14 mai
Ora 9.00 Ovidiu Mihalache – Sergiu Rusu
Ora 10.00 Constantin Moldovan – Răzvan Guzu
Ora 18.00 Doru Iacob – Valentin Chidoveț